Accident cumplit pe Drumul European 85, numit si drumul morții, în județul Vrancea! Două femei au decedat pe loc, iar alte două au fost grav rănite, în urma coliziunii devastatoare dintre două automobile. În zona localității Obrejița, o soferiță însărcinată a pierdut controlul volanului și a intrat cu viteză pe contrasens, unde a lovit o altă mașină, care venea din față. Imaginile de la locul tragediei sunt terifiante. Unul dintre automobile a fost complet distrus în urma impactului. Practic șoferița care a pierdut controlul volanului și pasagera de pe scaunul din dreapta nu au avut nicio șansă de scăpare.Cele două femei din celălalt autoturism au fost rănite.
VOX "Din accident au rezultat 2 victime, care au decedat pe loc, șoferița din mașina din Neamt și pasagera din dreapta față."
Martorii spun că șoferița a scăpat volanul de sub control din cauza unui autotren care i-a tăiat calea.
VOX "Mi s-a spus că era un tir care nu i-a dat voie să depășească și în momentul acela s-a dezechilibrat, s-a balansat și a intrat pe contrasens în Mercedes."
Anchetatorii au întocmit dosar penal în cazul accidentului mortal de la Obrejița și caută să stabilească toate detaliile privind producerea tragediei.
Accident în Petroșani, județul Hunedoara! Un bărbat aflat la volanul unui autovehicul a pierdut controlul acestuia și a intrat într-un parapet de beton, în sensul giratoriu amenajat la intersecția dintre șoseaua spre Petrila și DN 66.
Coliziune violentă pe DN 25, în județul Galați! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Opt persoane, între care doi minori, au fost rănite, după ce un autoturism a intrat pe contrasens și s-a ciocnit cu o altă mașină...
O șoferiță din județul Suceava a scăpat ca prin minune, după ce s-a răsturnat cu mașina. Accidentul s-a produs în noaptea de marți spre miercuri, pe Drumul Național 2K, pe direcția de la Arbore spre Milișăuți. Într-o curbă la stânga, pe fondul vitezei...
Grav accident în această dimineață în județul Hunedoara, unde un microbuz a părăsit carosabilul și s-a răsturnat pe raza orașului Călan. Toți pasagerii s-au autoevacuat.
Accident de coșmar, în noaptea de marți spre miercuri, pe drumul forestier de pe Valea Arpașu Mare din județul Sibiu! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Doi oameni și-au pierdut viața, după ce autovehiculul în care se aflau...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

