Tragedie pe DN1, între Sibiu și Brașov! Un tir a lovit în plin un taxi, în care se aflau patru oameni. Impactul a fost atât de violent, încât autoturismul a fost decopertat, iar șoferul și unul dintre clienți au murit pe loc. Ceilalți doi clienți au fost transportați în stare gravă la spital. Accidentul s-a produs într-o curbă. Șoferul autotrenului, care circula cu viteză, a pierdut controlul volanului și, din cauza carosabilului umed, nu a mai putut stăpâni mastodontul, care a intrat în balans si a izbit în plin taxiul.
VOX ”Timp de ploaie, carosabil umed, curbă semnalizată dreapta. Conducătorul unui tir a pierdut controlul direcției de mers a ajuns pe sens opus și a intrat in coliziune cu un taximetru.”
VOX ”La fața locului, o descarcerare grea și două ambulanțe. Patru victime, două la spital, iar două descarcerate și preluate de I.M.L..”
Traficul rutier în zonă a fost blocat mai bine de trei ore, iar coloanele de mașini s-au întins pe circa 20 de kilometri.
Un accident rutier a avut loc în municipiul Arad! Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad au fost implicate două autoturisme, care s-au lovit violent.
Detalii tulburătoare ies la iveală, în cazul accidentului extrem de grav produs, marți, pe centura Lugoj. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Potrivit presei elene, în istoria de familie a lui Dimitris Maronitis...
Accident în Petroșani, județul Hunedoara! Un bărbat aflat la volanul unui autovehicul a pierdut controlul acestuia și a intrat într-un parapet de beton, în sensul giratoriu amenajat la intersecția dintre șoseaua spre Petrila și DN 66.
Fostul președinte Klaus Iohannis scapă de amenințarea sechestrului. Curtea de Apel Alba Iulia a respins definitiv, joi, cererea de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor familiei Iohannis. Tribunalul Sibiu respinsese, anterior, cererea...
Coliziune violentă pe DN 25, în județul Galați! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Opt persoane, între care doi minori, au fost rănite, după ce un autoturism a intrat pe contrasens și s-a ciocnit cu o altă mașină...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

