Accident în lanț la ieșirea din Constanța către Cernavodă. Două persoane au fost rănite, după ce mașina în care se aflau s-a ciocnit cu o autoutilitară și a luat foc. Martorii spun că șoferul autoturismului este vinovat, pentru că a călcat linia dublă continuă.
DANIEL OLTEANU, agent șef. pr., Poliția Rutierã Constanța "A oprit neregulamentar pentru a efectua virajul la stânga, peste marcajul dublu continuu, moment în care a fost lovit din spate de o autoutilitarã."
Impactul a fost atât de puternic, încât victimele din mașină au fost aruncate pe carosabil.
VOX "Am auzit o bubuitură, m-am uitat, un cetățean aruncat chiar aici și mașina era întoarsă și a luat foc. L-a aruncat din mașină, nu a sărit și celălalt era pe partea cealaltă."
În urma impactului, autoutilitara a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu alte două mașini.
ION CHIRIAC, plutonie adjunct, I.S.U. Dobrogea "Am gãsit Dacia arzând în totalitate. Am lichidat incendiul, degajãm asfaltul."
Circulația în zonă a fost deblocată după aproape o oră. Pagubele estimate depășesc 20 de mii de euro.
Detalii tulburătoare ies la iveală, în cazul accidentului extrem de grav produs, marți, pe centura Lugoj. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Potrivit presei elene, în istoria de familie a lui Dimitris Maronitis...
Accident în Petroșani, județul Hunedoara! Un bărbat aflat la volanul unui autovehicul a pierdut controlul acestuia și a intrat într-un parapet de beton, în sensul giratoriu amenajat la intersecția dintre șoseaua spre Petrila și DN 66.
Coliziune violentă pe DN 25, în județul Galați! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Opt persoane, între care doi minori, au fost rănite, după ce un autoturism a intrat pe contrasens și s-a ciocnit cu o altă mașină...
O șoferiță din județul Suceava a scăpat ca prin minune, după ce s-a răsturnat cu mașina. Accidentul s-a produs în noaptea de marți spre miercuri, pe Drumul Național 2K, pe direcția de la Arbore spre Milișăuți. Într-o curbă la stânga, pe fondul vitezei...
Grav accident în această dimineață în județul Hunedoara, unde un microbuz a părăsit carosabilul și s-a răsturnat pe raza orașului Călan. Toți pasagerii s-au autoevacuat.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

