Parchetul General a trimis la D.N.A. dosarul privind votul din diaspora, la alegerile prezidențiale. Dosarul a fost constituit, pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin conexarea a șase dosare penale care vizează plângeri legate de modul în care s-a desfășurat scrutinul. Potrivit procurorilor, faptele sesizate în plângeri sunt abuzul în serviciu, neglijența în serviciu și împiedicarea exercitării drepturilor electorale. Procurorii au dispus, în 18 noiembrie 2014, începerea urmăririi penale cu privire la faptă, sesizările formulate vizând persoane cu diferite funcții sau funcționari din cadrul instituțiilor cu rol decident în ceea ce privește organizarea și desfășurarea alegerilor, a arătat Parchetul instanței supreme. Potrivit procurorilor D.N.A., începerea urmăririi penale cu privire la faptă nu are caracterul formulării unei acuzații împotriva unei persoane, ci are doar semnificația instituirii cadrului procesual în care se pot strânge primele probe cu privire la o anumită faptă. Referitor la dosarul votului din Diaspora, premierul Victor Ponta a făcut o precizare scurtă.
VICTOR PONTA, premierul României ”Dosarul cu votul din diaspora va merge la D.N.A.? Justiția să își facă datoria.”
Președintele ales Klaus Iohannis a postat, în 29 noiembrie, pe Facebook, un mesaj în care s-a referit la votul din diaspora, menționând că așteaptă "cu maxim interes" ca Parchetul să-și respecte obligațiile constituționale de a apăra drepturile cetățenilor și așteaptă "cât mai curând" rezultatul investigației. La ambele tururi ale alegerilor prezidențiale, din 2 și 16 noiembrie, românii din străinătate au ieșit la vot în număr record, însă în mai multe capitale europene, cozile au fost uriașe, iar mii de oameni nu au mai putut vota. Conform Codului penal, împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exercițiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
Astăzi, pe 24 februarie, românii sărbătoresc Dragobetele, ziua iubirii la români, o tradiție veche care vestește primăvara și renașterea naturii.
Peste o tonă de pește și zeci de plase de pescuit monofilament și pentru pescuit industrial, descoperite de agenții de la Rutieră, în Teleorman, într-un autoturism cu numere false! Potrivit comunicatului transmis de IPJ Teleorman, ”polițiștii au observat...
Fostul președinte Klaus Iohannis scapă de amenințarea sechestrului. Curtea de Apel Alba Iulia a respins definitiv, joi, cererea de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor familiei Iohannis. Tribunalul Sibiu respinsese, anterior, cererea...
În forma sa actuală, acordul dintre Uniunea Europeană și MERCOSUR riscă să afecteze grav agricultura românească, avertizează Clubul Fermierilor Români. Organizația a transmis Administrației Prezidențiale solicitarea de respingere a acordului...
Candidații la funcția de primnar general al Capitalei au votat încă de la primele ore ale dimineții.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

