”Drumul rușinii”, DN 76 Oradea Deva, subiect dezbătut pe larg în edițiile de ieri și astăzi ale emisiunii ”Miezul Problemei”, realizată de Elena Oprea în Piața Unirii din Oradea și la Rieni. De mai bine de zece ani autoritățile nu au rezolvat situația catastrofală în care se află Drumul Național 76, de importanță strategică pentru vestul țării. Joi seară, în platoul în aer liber din inima Bihorului s-au aflat, alături de Elena Oprea, parlamentari, reprezentanți ai instituțiilor statului, emisari ai societății civile și jurnaliști.
AMBIANȚĂ Zoltan Hizo, jurnalist și Eugen Cecan, dir. D.R.D.P. Cluj "- Ăsta e drum european totuși, nu este orice. - Eu sunt de acord cu dumneavoastră că este jalnic acest drum, dar, știți care a fost ghinionul până la urmă a acestui drum? Că nu ne susține nimeni! Mai bine fac în Oltenia drum, fac în sudul țării, decât în Bihor."
AMBIANȚĂ Dan Popa, reprezentant Mișcarea de Protest DN 76 "Au venit, au făcut niște șanțuri în zona Hidișel, au mai făcut câteva pe dealul Bitii de așa au rămas doi ani. Domnule director, dacă o firmă câștigă o licitație la Compania Națională de Drumuri, nu vi se pare normal că măcar o dată pe lună cineva de la compania să vină să verifice ce fac ăia acolo."
AMBIANȚĂ Daniel Man, jurnalist "C.N.A.D.N.R.-ul a ajuns o instituție inefiecientă, dovadă nivelul la care se construiesc autostrăzile în țară și se repară drumurile."
Situația Drumului Național 76 este în atenția Național TV de mai bine de doi ani. Pe parcurs, au fost realizate și difuzate mai multe reportaje, în care a fost prezentată starea drumului în care se oglindește incompetența și ineficiența celor care ar trebui să administreze banul public în folosul cetățenilor plătitori de taxe și impozite la stat. Un drum în care se vede disprețul guvernanților pentru nevoile reale ale acestei țări și ignorarea voită a realității. Un drum care demonstrează faptul că voința politică, invocată deseori ca motiv privind stagnarea lucrărilor, este un pretext pentru a scuza incompetența și lipsa de implicare a autorităților. Până acum, demersul jurnalistic și plângerile justificate ale locuitorilor din zona afectată de lucrări s-au lovit de zidul nepăsării autorităților locale și centrale. Național TV va continua, însă, această campanie, până ce problema Drumului Național 76 va deveni o reală preocupare pentru guvernanți și vor înțelege că sunt în slujba cetățeanului, iar statul român nu trebuie lăsat la cheremul unei firme.
Magia sărbătorilor de iarnă domină, la Târgul de Crăciun din Oradea! Încă de la momentul deschiderii, pe 28 noiembrie, Piața Unirii atrage ca un magnet vizitatori de toate vârstele, dornici să trăiască bucuria colindelor, să asiste la spectacolele...
Sărbători de iarnă ca-n povești, la Oradea! Voia bună, colindele, spectacolele muzicale cu artiști îndrăgiți, surprizele plăcute, darurile și bucatele delicioase fac din Târgul de Crăciun organizat în Piața Unirii cel mai atractiv loc din orașul de pe Crișul Repede.
Tradiția nepieritoare a târgului de Crăciun atrage oamenii, indiferent de vârstă, în fiecare an. Târgul de Crăciun de la Oradea este o dovadă că magia sărbătorilor de iarnă este mai presus de toate. În fiecare zi, târgul din centrul Oradiei...
O nouă seară magică, la Târgul de Crăciun din Oradea! Copii, adolescenți, părinți și bunici, cu toții s-au bucurat din plin de atmosfera târgului organizat în inima Oradiei, locul în care colindele și surprizele plăcute nu contenesc, iar decorul îndeamnă...
Spiritul Crăciunului ne aduce pe toți împreună și ne face să ne gândim la ce am făcut, gândit, încercat și gustat bun în acest an. La Oradea, surprizele nu contenesc. Aici poveștile au final fericit și amintirile se creează la Târgul de Crăciun, alături de cei dragi, de familie și de prieteni.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

