Date companie
 
 
 
 

Drumuri închise, localități inundate și fără energie electrică

RSS Știri
 
 
Data publicării : 7 Mai 2019
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : meteo, vreme
 

Vremea rea a produs pagube în aproape toată țara! Cele mai afectate au fost județele Arges, Bacău, Călarași, Mureș, Neamț, Prahova, Suceava și Vaslui. Mai multe drumuri naționale au fost închise, iar mai cateva localități au fost inundate și au rămas fără energie electrică. Pe platoul Bucegi, stratul de zăpadă depășește un metru după ce noaptea treacută a nins viscolit. Totodată, traseele montane au fost închise. Pe Valea Prahovei a plouat toată noaptea, iar la altitudini mai mari de 1400 de metri ploaia s-a transformat în ninsoare. Condițiile meteo sunt în continuare nefavorabile pe munte, ninge în continuare, bate vântul iar vizibilitatea este redusă. Din cauza vremii, nici instalațiile de transport pe cablu nu funcționează, anunță administratorii de pârtii.

CĂTĂLINA CINCĂ, reporter
"Potrivit meteorologilor, vremea va fi instabilă până la sfârșitul săptămânii viitoare. Vor fi perioade cu ploi, iar temperaturile maxime nu vor mai depăși 23 de grade Celsius."

Conform Administrația de Meteorologie, de săptămâna viitoare vremea se încălzește treptat în toată țară, iar temperaturilor vor fi specifice acestei perioade a anului.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Vreme mai bună în următoarea lună ( 6 Februarie 2026 )

    Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza pentru următoarele patru săptămâni. Temperaturile vor fi ușor mai ridicate săptămâna următoare. Potrivit ANM, în săptămâna 9-16 februarie precipitațiile vor fi excedentare în regiunile sudice, iar în restul țării, regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval. 

  • Vremea se va răci brusc ( 29 Ianuarie 2026 )

    După câteva zile cu temperaturi pozitive, vremea se va răci brusc. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, gerul își va face simțită din nou prezența în acest weekend.

  • România se pregătește pentru o noapte geroasă ( 12 Ianuarie 2026 )

    România se pregătește pentru cea mai geroasă noapte din acest sezon! Conform meteorologilor, în noaptea de luni spre marți minimele se vor situa între -20 și -10 grade. În Capitală, minimele vor coborî până la minus 15 grade. În aceste condiții de vreme severă, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a convocat, astăzi, Comandamentul Energetic Național, precizând că țara noastră este pregătită pentru episodul de ger.

  • România, pregătită pentru creșterea consumului de gaze ( 8 Ianuarie 2026 )

    România este pregătită pentru creșterea consumului de gaze naturale prognozată în perioada următoare. Este anunțul făcut de ministrul Energiei, Bogdan Ivan, în contextul temperaturilor negative anunțate de meteorologi. 

  • Avertizări de vreme rea ( 26 Decembrie 2025 )

    Sfârșitul de săptămână va aduce o deteriorare accentuată a vremii, cu intensificări puternice ale vântului, ninsori și viscol, mai ales în zonele montane. 

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2