Date companie
 
 
 
 

Elevii de la Școala 59 din București, în excursie la Zimbrăria Bucșani și Curtea Domnească din Târgoviște

RSS Știri
 
 
Data publicării : 23 Iunie 2014
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : bucuresti, targoviste, elevi, scoala, curtea, muzeul, excursie, domneasca, zimbri, bucsani, gimnaziala, 59, tiparului
 

A venit vacanța, pentru elevii care nu au examen de capacitate sau bacalaureat! Înainte de a intra în vacanță, elevii Școlii Gimnaziale nr. 59 din București au dorit să se bucure, împreună, de o excursie pentru care au ales ca itinerariu unele din cele mai frumoase obiective turistice din sudul țării: Zimbrăria Bucșani, cea mai mare din țară, Cetatea Domnească din Targoviște si Mânăstirea Dealu. Rezervația de zimbri, situată la 60 de km de București și 30 de km de Târgoviște, i-a fascinat pe elevii de la școala bucureșteană. Aici, ei au aflat că zimbrul a dispărut de pe teritoriul actual al Romaniei în secolul 19, din cauza vânării în exces și a scăderii drastice a fondului forestier.

LUCIAN PLEȘA, șef, Ocolul Silvic Bucșani ”Există un efectiv de 48 de exemplare, pe o suprafață de 162 de hectare. În cadrul zimbrăriei există o cabană, unde pot fi cazați vizitatorii, în toată perioada anului.”

TUDOR, elev ”Este frumos! Sunt mulți zimbri și ne place să-i hrănim, să-i vedem de aproape.”

ANDREEA, elevă ”Este o ocazie unică să vedem acești zimbri, 24 de masculi și tot atâtea femele.”

Elevii au ajuns, apoi, în vechea capitală a Țării Romanesti, Târgoviște, unde au vizitat Complexul Muzeal Curtea Domnească. Ei au rămas impresionați de clădirile și fortificațiile medievale, care au reprezentat reședința unor mari voievozi ai Țării Românești, printre care Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș și Constantin Brâncoveanu.

IULIANA BOR, referent cultural, Consiliul Județean Dâmbovița ”Curtea Domnească de la Târgoviște este un muzeu în aer liber. Aici se găsesc trei monumente istorice: Biserica Mare Domnească, ruinele Palatului Domnesc și a Turnului Chindiei!”

GABRIEL, elev ”A fost o excursie foarte frumoasă, am urcat în turn. Este o experiență minunată, care nu trebuie ratată.”

TEODORA, elevă ”Mi s-a părut foarte interesant, pentru că am aflat despre istoria orașului.”

Elevii de la Școala 59 au vizitat și Muzeul tiparului și al cărții vechi românești, unde sunt expuse tipărituri din timpul domnilor Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu, Matei Basarab și Vasile Lupu. Excursia s-a încheiat la Mânăstirea Dealu, locul unde, la sfarsitul Primului Razboi Mondial, a fost readus capul lui Mihai Viteazul. La Mânăstirea Dealu au mai aflat că aici a apărut prima carte tipărită din Țările Române și a fost organizat ce de-al patrulea centru tipografic european de literă chirilica, prin acțiunea călugarului cărturar Macarie, sub patronajul voievodului Radu cel Mare. După această excursie, copiii vor avea ce să le povestească prietenilor și colegilor care nu au putut să-i însoțească.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Ziua Unirii, la Muzeul Cotroceni ( 17 Ianuarie 2026 )

    Muzeul Național Cotroceni va fi deschis pentru public, pe 24 ianuarie, când se aniversează 167 de ani de la Unirea Principatelor Române, înfăptuită de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Cu această ocazie, la Muzeul Cotroceni va fi organizată o expoziție...

  • Măsuri sub presiunea gerului ( 13 Ianuarie 2026 )

    În trei unități sanitare din București, încălzirea este asigurată cu aeroterme și aparate de aer condiționat. Este vorba despre Institutul Fundeni, Institutul C.C. Iliescu și Institutul Oncologic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a transmis că a dispus...

  • Rapperul american Wiz Khalifa, condamnat la închisoare în România ( 19 Decembrie 2025 )

    Rapperul american Wiz Khalifa, cel care, în iulie 2024, și-a aprins o țigară cu cannabis pe scenă, la un festival organizat la Costinești, a fost condamnat definitiv, de Curtea de Apel Constanța, la nouă luni de închisoare cu executare, pentru deținere de droguri de risc.

  • Tsunami în justiția românească ( 11 Decembrie 2025 )

    În premieră, Curtea de Apel București a organizat, joi, o conferință extraordinară de presă, prezidată de șefa instituției, Liana Arsenie, în care au fost abordate situațiile grave prezentate în documentarul Recorder, ”Justiție capturată”.

  • Precizări de la AEP privind alegerile locale ( 5 Decembrie 2025 )

    Alegătorii din Capitală vor putea vota, duminică, doar la secțiile la care sunt arondați. Conform anunțului transmis de Autoritatea Electorală Permanentă, cetățenii își pot exercita dreptul de vot numai la secția de votare la care sunt arondați...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2