Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, respinge orice acuzație potrivit căreia instituția ar "ține partea Jandarmeriei" iar comunicatul ar fi unul politic, precizând că singurul scop este "interesul cetățeanului". Asta, după ce Departamentul pentru Situații de Urgență a transmis miercuri seara un comunicat în care susține că a luat legătura cu producătorii substanțelor din compoziția gazelor lacrimogene folosite de jandarmi în 10 august în Piața Victoriei, care au confirmat că acestea sunt fabricate conform standardelor europene și internaționale și că efectele pe care le au sunt iritarea ochilor, a căilor respiratorii și a pielii, de durată scurtă, cu excepția situației în care expunerea este una de lungă durată și, mai ales, dacă aceasta are loc într-un spațiu închis și nu în aer liber. În comunicat se preciza că "nu este necesară deplasarea populației către unitățile de primiri urgență pentru efectuarea unor controale de rutină pentru simplul fapt că oamenii au fost în piață și au fost expuși substanțelor lacrimogene, decât în situația excepțională în care există acuze / simptome îngrijorătoare, care necesită consultarea unui medic". În intervenția sa, Arafat menționează că în urma violențelor 450 de persoane au primit îngrijiri de la echipajele SMURD, 290 cu simptome acute de expunere la gazele lacrimogene, 70 ajungând la spital, iar nouă au rămas internate pentru diferite probleme. Acesta subliniază că numărul celor care s-au prezentat la medic după ce s-au aflat în Piața Victoriei a crescut după ce un medic psihiatru a publicat pe Facebook un articol în care a prezentat toate aspectele legate de expunerea la substanțele lacrimogene și riscurile pe termen mediu și lung.
Sistemul RO-ALERT intră într-o etapă de modernizare majoră, cu scopul de a pune capăt disconfortului provocat de alarmele stridente în momente nepotrivite. Se lucrează la implementarea unor noi tipuri de alerte, cu sunete mai scurte și mai discrete...
Sistemul de educație din România se confruntă cu un nou val de tensiuni. Măsurile de austeritate adoptate de Guvern au scos în stradă profesori, studenți și elevi din toată țara.
Protestul localnicilor din Sânmihaiu Român, județul Timiș, desfășurat în fața casei bunicului băiatului de 13 ani implicat în uciderea lui Mario Berinde, s-a încheiat târziu, în noapte. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional.
Resursele actuale de energie și gaze naturale din producție, depozite și importuri pot acoperi necesarul ridicat de consum din aceste zile geroase, a transmis ministrul Energiei, Bogdan Ivan, la încheierea ședinței Comandamentului Energetic Național.
Sancțiuni aplicate de jandarmi, în cazul derapajelor consemnate la ”protestul împotriva Legii Vexler”! Jandarmeria a întocmit un act de sesizare a organelor de urmărire penală și a aplicat patru sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.400...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

