Lia Olguța Vasilescu dă noi explicații referitoare la indemnizațiile pentru mame. Ministrul Muncii lămurește declarațiile care au pus părinții pe jar și le promite mamelor că vor avea printre cele mai mari indemnizații din Europa.
LIA OLGUȚA VASILESCU, ministrul Muncii "Sunt țări în UE care nu acordă indemnizații. Să le dăm la nivelul UE, care înseamnă 700 euro, în medie, sau maxim, ca în UE, 1.800 euro. Am preferat varianta maximă. Eu cred că m-am exprimat foarte bine. S-a scos din context."
Ministrul Muncii, a declarat, marți, în timpul dezbaterilor din comisia de specialitate din Senat la OUG privind plafonarea indemnizațiilor pentru creșterea copilului, că acestea sunt ”îndestulătoare”, precizând însă că ar fi putut să elimine cu totul aceste măsuri financiare. Ea a precizat că numărul persoanelor afectate de plafonarea indemnizațiilor nu este mare, fiind vorba de 1.000 de persoane.
Lia Olguța Vasilescu a reacționat și în cazul profesorilor, care vor discuții de urgență cu guvernanții, pentru o plată mai mare a sporurilor, dar și procente mai mari de majorari salariale. Ministrul Muncii susține că legea salarizarii nu poate fi modificată.
LIA OLGUȚA VASILESCU, ministrul Muncii "Mai mult decât e în programul de guvernare nu se poate. Am avut întâlnire cu liderii de sindicate din Educație și săptămâna trecută, și asta, și acum două săptămâni. Ei înțeleg foarte bine că ce scrie în programul de guvernare s-a respectat. Am dat, începând din ianuarie, 15%. Înseamnă, per total, o creștere mai mare de 25%, cât era în program."
Parlamentarii USR o acuză pe Lia Olguța Vasilescu de faptul că nu înțelege problema familiilor din România atunci când vorbește despre indemnizațiile de creștere a copilului ca despre un favor pe care îl face statul. USR a anunțat că, în colaborare cu PNL, va depune, săptămâna viitoare, o moțiune simplă împotriva ministrului Muncii.
În domeniul ajutoarelor sociale există cazuri de beneficiari care au ajuns să primească bani de la stat prin fraudă. Este declarația ministrului Muncii, Florin Manole, care subliniază că numărul beneficiilor sociale obținute prin fraudă este mare.
Proiectul ”Incluziune socială pentru persoane cu dizabilități prin tehnologii asistive și de acces – TECH ASSIST”, lansat de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități în parteneriat cu Ministerul Muncii...
A opta ediție a Școlii de vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele a luat startul, luni, și se va încheia pe 5 septembrie. Programul educațional, care facilitează colaborarea dintre elevii de liceu și profesorii de științe cu cercetători de vârf...
Ministerul Educației a transmis o serie de informați preliminare privind constituirea normei didactice în învățământul preuniversitar în contextul legii fiscal-bugetare.
Există companii de stat ai căror manageri au salarii brute de 45.000-50.000 de lei și care, cu doar o lună înainte de formarea noului guvern, au încheiat contracte ”beton”, care prevăd indicatori de performanță jignitori. Cel puțin așa susține...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

