Date companie
 
 
 
 

Explozii urmate de incendiu

RSS Știri
 
 
Data publicării : 18 Septembrie 2025
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : timisoara, brasov, incendiu, explozie, gaze, acumulare, ranit
 

Explozie urmată de incendiu și soldată cu o persoană rănită, joi, într-o casă din Timișoara! Pompierii au fost alertați cu doar câteva minute înainte de ora 11:00. La fața locului au ajuns rapid echipajele din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș, cu trei autospeciale de stingere. De asemenea, a intervenit un echipaj SMURD, care l-a preluat pe bărbatul, în vârstă de 36 de ani, rănit în urma deflagrației. Potrivit comunicatului transmis de ISU Timiș, la momentul preluării, rănitul, care prezenta arsuri la nivelul membrelor superioare, feței și toracelui, era conștient și cooperant. După stingerea focului, pompierii au stabilit că explozia s-a produs din cauza unei acumulări de gaze. Tot joi, o explozie urmată de incendiu s-a produs și într-un apartament din Brașov. Echipajele de pompieri au intervenit pentru stingerea incendiului, care a fost lichidat rapid. O femeie a suferit arsuri și a fost transportată la spital. Cauza exploziei este în curs de stabilire.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Incendiu violent, în localitatea Borș ( 28 Ianuarie 2026 )

    O autoutilitară și materiale lemnoase aflate în curtea unei proprietăți private au fost cuprinse de flăcări, în localitatea Borș, din județul Bihor. Intervenția pompierilor orădeni a împiedicat extinderea focului la o clădire și la alte două vehicule din apropiere. 

  • Anchetă extinsă în dosarul exploziei produse în octombrie 2025 ( 23 Ianuarie 2026 )

    Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a anunțat extinderea urmăririi penale în dosarul exploziei produse în octombrie 2025 într-un bloc din Sectorul 5 al Capitalei. 

  • Incendiu violent în județul Suceava ( 21 Ianuarie 2026 )

    Un incendiu violent s-a produs la o locuință din satul Pârteștii de Sus, județul Suceava. Pompierii au intervenit cu patru autospeciale de stingere.

  • Consum record de electricitate și gaze ( 20 Ianuarie 2026 )

    Resursele actuale de energie și gaze naturale din producție, depozite și importuri pot acoperi necesarul ridicat de consum din aceste zile geroase, a transmis ministrul Energiei, Bogdan Ivan, la încheierea ședinței Comandamentului Energetic Național.

  • Casă distrusă de flăcări, în localitatea Șaru Dornei ( 19 Ianuarie 2026 )

    Casă distrusă de flăcări, în localitatea Șaru Dornei, din județul Suceava! Focul s-a extins rapid pe structura din lemn a casei, iar pompierii militari și civili au intervenit de urgență pentru a împiedica extinderea flăcărilor la construcțiile învecinate și pentru a stinge focul.

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2