Majorarea prețului gazelor cu 5%, în septembrie 2012, și modificarea formulei de calcul al consumului au făcut ca facturile la gaze să explodeze, în prima lună din acest an. Astfel, locatarii care au ales să se debranșeze de la rețeaua de termoficare, pentru a-și reduce cheltuielile cu căldura, s-au trezit cu facturi mai mari cu 20%, în ianuarie, față de aceeași lună a anului trecut.
AMBIANȚĂ "- Luăm exemplul pentru două camere, două persoane. Avem la încălzire 194 de lei și un total cost pe cotă de întreținere, 483. - Pentru? - Pentru ianuarie 2012. După care revenim în aceeași perioadă a lui 2013. Avem un cost pentru încălzirea aceleiași suprafețe de 230 de lei și cotă întreținere total 588 de lei. Deci, o diferență de la 483, la 588 de lei."
VOX "Când mi-a spus domnul administartor că avem 10 milioane, eu am rămas mască. Groaznice! Foarte greu de suportat, așa facturi!"
Reprezentanții asociațiilor de proprietari spun că majorarea prețului gazelor s-a făcut treptat, în așa fel, încât, consumatorii să nu simtă, de la o lună la alta, scumpirile.
PETRICĂ RISTEA, președinte asociație de locatari "O creștere fără să fim anunțati, noi, cei care administrăm bunurile asociției de locatari, să îi înștiințăm la rândul nostru să se pregătească din timp, pentru a face micile economii, să achite ceea ce au consumat."
Explicația furnizorilor este simplă! Consumul efectiv de gaze naturale, exprimat în metri cubi, nu mai este singurul factor în funcție de care se calculează factura. Din anul 2008, valoarea consumului se înmulțește cu un preț unitar și cu puterea calorică superioară a gazelor. Această putere are însă o valoare variabilă, ce poate crește de la o lună la alta sau de la o zonă la alta a țării.
Resursele actuale de energie și gaze naturale din producție, depozite și importuri pot acoperi necesarul ridicat de consum din aceste zile geroase, a transmis ministrul Energiei, Bogdan Ivan, la încheierea ședinței Comandamentului Energetic Național.
În trei unități sanitare din București, încălzirea este asigurată cu aeroterme și aparate de aer condiționat. Este vorba despre Institutul Fundeni, Institutul C.C. Iliescu și Institutul Oncologic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a transmis că a dispus...
România este pregătită pentru creșterea consumului de gaze naturale prognozată în perioada următoare. Este anunțul făcut de ministrul Energiei, Bogdan Ivan, în contextul temperaturilor negative anunțate de meteorologi.
Avarie în sistemul de termoficare din Capitală, duminică-dimineață! ELCEN a transmis că, la ora 6:50, s-a produs declanșarea unui cazan de abur din incinta CET București Sud, ca urmare a evoluției fisurării unei țevi aflate sub supraveghere...
Explozia unei butelii, produsă într-un bloc din Aleșd, s-a soldat cu rănirea gravă a unei femei și prăbușirea unui balcon. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Pompierii au fost alertați marți-seară, la ora 22:50. La sosire...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

