Date companie
 
 
 
 

Federația ”Solidaritatea Sanitară” amenință cu proteste

RSS Știri
 
 
Data publicării : 2 Iulie 2019
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : evaluare, protest, revendicari, contract, colectiv, sanitara, pintea, solidaritatea
 

După actori, și cadrele medicale anunță că vor ieși în stradă! Federația ”Solidaritatea Sanitară”, care reunește majoritatea sindicatelor din domeniul Sănătății, a decis declanșarea unui program de acțiuni de protest, în semn de nemulțumire față de intenția introducerii evaluării personalului sanitar în funcție de performanță. Potrivit unui comunicat al Federației, calendarul de proteste nu a fost dezvăluit, deoarece include "un set de surprize la adresa guvernanților". Sindicaliștii se tem că evaluarea în funcție de performanță poate deveni un instrument de reducere a salariilor și solicită Guvernului garantarea obiectivității evaluării pe criterii de performanță înainte de implementarea măsurii. Pe lista de revendicări se mai află păstrarea drepturilor câștigate, printre cele mai importante fiind dreptul la protecția sănătății și securității lucrătorilor, respectiv la recuperarea forței de muncă, pe care-l asigură concediile de odihnă suplimentare; asigurarea respectării principiilor etice în aplicarea legii salarizării, prin acordarea salariului corespunzător anului 2022 pentru toate categoriile de salariați din sănătate, cel târziu la începutul anului 2020; raportarea tuturor sporurilor la salariul de bază actual; plata gărzilor pe care medicii le efectuează în cadrul celui de-al doilea Contract Colectiv de Muncă cu tariful orar al salariului de bază. În urma amenințării sindicaliștilor, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat, într-o conferință de presă susținută astăzi, că, în opinia sa, motivul pentru care sindicaliștii din sănătate amenință cu declanșarea de proteste și chiar grevă generală a fost fundamentat pe baza motivului negocierii contractului colectiv de muncă și nu „neapărat a indicatorilor de performanță”. Potrivit ministrului, blocajul contractului colectiv de muncă e cauzat de „numărul de zile de concediu suplimentar pe care sindicatele le-au solicitat”. Pintea a menționat faptul că poziția ministerului este una deschisă, fiind de acord să negocieze „orice, dar în limitele legii”. Ea a mai adăugat că are convingerea că, după negocieri, „lucrurile se vor aplana”: „Până la urmă avem nevoie de acest contract colectiv de muncă, dar în limitele legii. Sunt convinsă că vom ajunge la o înțelegere”.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Protest masiv pentru Educație ( 4 Februarie 2026 )

    Sistemul de educație din România se confruntă cu un nou val de tensiuni. Măsurile de austeritate adoptate de Guvern au scos în stradă profesori, studenți și elevi din toată țara.

  • Revolta localnicilor îngroziți de crima adolescenților ( 26 Ianuarie 2026 )

    Protestul localnicilor din Sânmihaiu Român, județul Timiș, desfășurat în fața casei bunicului băiatului de 13 ani implicat în uciderea lui Mario Berinde, s-a încheiat târziu, în noapte. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional.

  • După protest, sancțiuni financiare și dosare penale ( 16 Ianuarie 2026 )

    Sancțiuni aplicate de jandarmi, în cazul derapajelor consemnate la ”protestul împotriva Legii Vexler”! Jandarmeria a întocmit un act de sesizare a organelor de urmărire penală și a aplicat patru sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.400...

  • O justiție prizonieră ( 15 Noiembrie 2025 )

    Sute de oamni au participat, vineri-seară, la protestul desfășurat sub genericul ”Ce face Lia cu Justiția din România? - Vrem revocarea apărătoarei corupților”, inițiat de mai multe organizații civice în fața sediului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

  • Protestul studenților ( 30 Septembrie 2025 )

    Studenții au ieșit în stradă, cu o zi înainte de deschiderea anului universitar. Organizațiile studențești au organizat proteste în București și în alte centre universitare din țară, nemulțumite de tăierea burselor și de eliminarea gratuității...

 
 

Informații utile

 

Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

1 USD = 4.2726 RON
0.0073
1 EUR = 4.7627 RON
0.0020
 

Program TV


 

Arhivă video

vezi arhiva video

 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2