Date companie
 
 
 
 

Federațiile sportive, în grevă din cauza salariilor

RSS Știri
 
 
Data publicării : 27 Iulie 2018
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : guvern, minister, greva, revendicari, salariale, sportive, competitii, federatii
 

Federațiile sportive amenință cu neprezentarea la competiții dacă Guvernul nu rezolvă revendicările salariale ale angajaților. Reprezentanții a zece federații sportive au fost, vineri, pentru două ore în grevă de avertisment, o parte dintre ei protestând în fața Ministerului Tineretului și Sportului față de inechitățile salariale. Secretarul general al Federației Română de Canotaj, Sandu Pop, a declarat că foarte mulți angajați ai federațiilor sportive sunt remunerați cu salariul minim pe economie, indiferent de calificări sau studii.

ALEXANDRA GEORGESCU, reporter "Reprezentanții federațiilor sportive spun că pe 2 august este programată a doua grevă de avertisment și miting la București, la Ministerul Tineretului și Sportului, urmat de un marș la Guvern pentru a depune revendicările. O grevă generală este programată pentru 8 august, cu încetarea totală a activității în Sport și Tineret, până la soluționarea revendicărilor."

De la întâlnirea cu ministrul Tineretului și Sportului, Ioana Bran, sindicaliștii au aflat că solicitările lor nu ar putea fi rezolvate de minister, deoarece federațiile sportive au alt sistem juridic, și că acestea pot mări salariile angajaților din venituri proprii. Președintele Sindicatului Național Sport și Tineret, Andy Nagy, a declarat la ieșirea de la întâlnirea cu ministrul că se vor căuta soluții pentru aplanarea conflictului de muncă.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Nu achiți amenda, rămâi fără permis ( 25 Februarie 2026 )

    Șoferii care nu achită amenzile de circulație rămân fără permis. Măsură este stabilită prin ordonanță de urgență, adoptată de Guvern. Potrivit ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, este un mecanism clar, stabilit împreună cu Ministerul Afacerilor Interne...

  • Graficul reformelor ( 20 Ianuarie 2026 )

    Pachetul de măsuri pentru reforma administrației publice și cel pentru relansare economică ar urma să fie gata până pe 26 ianuarie, iar Guvernul Bolojan își va asuma răspunderea, în Parlamentul României, pe 29 ianuarie. Este concluzia ședinței Biroului Politic...

  • Protest masiv în fața Guvernului ( 29 Octombrie 2025 )

    Mii de sindicaliști din patru confederații sindicale au participat la un protest în Piața Victoriei, împotriva măsurilor de austeritate ale Guvernului. Ei solicită creșterea salariului minim și a pensiilor, respectarea drepturilor legale și contractuale ale salariaților, taxarea echitabilă, oprirea măsurilor de austeritate aplicabile doar populației, precum și protejarea locurilor de muncă și investiții în economie, excluzând, totodată, concedierile.

  • Guvernarea, prizoniera Coaliției ( 6 Octombrie 2025 )

    Atitudinea partidelor din actuala coaliție de guvernare, criticată dur de către fostul președinte Traian Băsescu! ”Ce se întâmplă cu partidele astea este comic. Am inventat o nouă instituție, care se numește Coaliția, care coaliție a pus un guvern...

  • Apel la solidaritate ( 7 Septembrie 2025 )

    Începutul de an școlar, sub semnul incertitudinii! Președintele FSLI, Simion Hăncescu, a lansat către cadrele didactice un apel la solidaritate, artând că au datoria să continue protestele, până când măsurile de austeritate vor fi abrogate...

 
 

Informații utile

 

Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

1 USD = 4.2726 RON
0.0073
1 EUR = 4.7627 RON
0.0020
 

Program TV


 

Arhivă video

vezi arhiva video

 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2