Date companie
 
 
 
 

Festivalul ”Chișinău-București, două inimi românești”

RSS Știri
 
 
Data publicării : 11 Septembrie 2016
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : capitala, moldova, festival, bucuresti, Chisinau, spectacol, eugen, independenta, vals, iuliana, doga, gorea
 

Chișinău-București, două inimi românești! Sub acest generic a fost organizat spectacolul dedicat împlinirii a 25 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova. Spectacolul ce a avut loc sâmbătă seară, în Piața George Enescu din Capitală, a fost susținut de Orchestra Filarmonicii Naționale "Serghei Lunchevici" din Chișinău, sub bagheta lui Iosif Ionel Prunner, dirijor al Filarmonicii "George Enescu", pe muzica și cu participarea extraordinară a compozitorului Eugen Doga. Considerat de specialiști drept cel mai mare compozitor român în viață, maestrul Eugen Doga a vorbit despre pașii pe care cele două țări surori îi face către apropierea culturală și politică și despre importanța muzicii în acest sens.

EUGEN DOGA, compozitor "Ca să pleci la drum trebuie să ai bagajele făcute. Noi nu avem bagajele făcute. Trebuie să ne pregătim! Este foarte mare opoziția care nu dorește acest lucru. Eu sper, totuși, că o vom convinge prin fapte culturale. La noi nu sunt acele mijloace. Eu cred că ușor-ușor și instituțiile statului trebuie să aducă la un comun programele de învățământ, de medicină. Sunt foarte multe. Nu se poate una e limba română la Chișinău, una e limba română la București! Ce, sunt două limbi? Ce?"

Despre muzica maestrului a vorbit și Iuliana Gorea Costin, diplomat și om politic moldovean, unul dintre organizatorii spectacolului de la București.

IULIANA GOREA COSTIN, diplomat, înalt reprezentant al Republicii Moldova în România "La un moment dat, l-am întrebat pe maestru cum compuneți muzica și dânsul mi-a răspuns: ”Eu nu compun muzică, eu scriu muzică! Muzica este peste tot, deci ferice de cei care au capacitatea să audă muzica!”. Vreau însă să mărturisesc că, în afară de aceasta, maestrul scrie excepțional de frumos și, iată, mi-a încredințat recent o întreagă arhivă, urmând să scoatem o carte pe care s-o intitulăm ”Universul Eugen Doga”."

Eugen Doga s-a născut la 1 martie 1937 în satul Mocra din Transnistria. De-a lungul carierei a primit numeroase distincții și premii naționale și internaționale, fiind înscris în lista celor 200 de personalități ale lumii. Creațiile sale muzicalesunt incluse într-un top internațional realizat de site-ul History Rundown cu cele mai bune 200 de opere muzicale din toate timpurile. Pe plan internațional, Eugen Doga este situat, alături de George Enescu, ca unul dintre numele mari ale muzicii clasice. Talentul incontestabil al celebrului compozitor este recunoscut de UNESCO, care a numit valsul inclus în coloana sonoră a filmului “Gingașa și tandra mea fiară” a patra capodoperă muzicală a secolului XX. La spectacolul din Piața George Enescu au evoluat ansamblul „PanAcademica” și soliști consacrați din Moldova, cu participarea ansamblului de dansuri sportive „Codreanca”.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Festival cu delicii de toamnă ( 11 Octombrie 2025 )

    Bucureștenii au profitat din plin de acest weekend cu temperaturi mai blânde. Parcurile au fost pline de oameni ieșiți la plimbare, dornici să se bucure de soare și de aer curat. În Parcul IOR, atmosfera a fost una de sărbătoare. Acolo s-a desfășurat Festivalul Toamnei iar vizitatorii au putut gusta pastramă friptă pe jar, s-au răsfățat cu must proaspăt dar și cu mititei boierești, pui, pește și carne de porc.

  • Măsuri de intervenție, sub avertizarea de vreme severă ( 7 Octombrie 2025 )

    Apa Nova mobilizează echipe operaționale extinse în București, ca urmare a avertizării de vreme severă. Potrivit avertizării de tip cod roșu, se pot acumula cantități de apă de peste 100 de litri/metru pătrat, iar rafalele de vânt pot ajunge...

  • Tipografie ilegală, la Chișinău ( 25 Septembrie 2025 )

    Tipografie ilegală descoperită la Chișinău! Conform autorităților moldovene, aceasta producea și distribuia ziare ce conțineau mesaje denigratoare la adresa instituțiilor statului instigare la ură pe criterii religioase și tentative de influențare a opiniei publice prin mijloace propagandistice, în limba română și rusă. 

  • Zilele Bucureștiului ( 20 Septembrie 2025 )

    Locuitorii Capitalei, dar și cei care se află în tranzit, participă la mai multe activități organizate cu ocazia Zilelor Bucureștiului. La Primăria Capitalei sunt proiecții de film și expoziții.

  • Începe We Love Music Festival: muzică și voie bună ( 14 August 2025 )

    "We Love Music Festival" revine în forță la Râmnicu Vâlcea. Cea de a patra ediție a evenimentului are loc în perioada 15 - 16 august, pe Platoul Fețeni. Pe scenă vor urca artiști de renume, între care Andra, DJ SASH, Lou Bega, Rico Sanchez & Gypsy Kings, dar și alți artiști ce vor anima atmosfera retro la Râmnicu Vâlcea.

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2