Spectacole de teatru, de Ziua Internațională a Copilului, în care au jucat chiar sărbătoriții! Colegiul Național "Matei Basarab" din Capitală a găzduit, de 1 Iunie, cea de-a XIV a ediție a Festivalului Național de Teatru pentru elevi "George Constantin". 53 de trupe de elevi-actori, din 15 județe și municipiul București, au susținut spectacole, în cadrul festivalului. În fața unui public numeros și entuziast, au fost prezentate piese de teatru pentru copii, precum "Vasilache si Marioara", "Autogol", "Matilda"," Fata babei și fata moșului" sau "Alice în Țara Minunilor".
NICOLAE TUDOR, actor "Am fost bărbatul Mărioarei, care era o femeie cu o mătură. Ne certam tot timpul! Este vorba de doi țărani, care nu se suportau, iar Vasilache, soțul Mărioarei, era un mâncăcios și, într-o zi, Mărioara mesteca borcanele. În acea zi, Vasilache s-a apucat de treabă și, din greșeală, a luat borcanele în care era mâncarea!"
FLORIN ANDREIU, actor " Era răutăciosă, rea, zgârcită!"
VOX "Am avut în piesa ”Vasilache și Mărioara”, am avut rolul prezentatorului."
Programul a fost alcătuit pe categorii de vârstă și pe genuri dramatice, în două secțiuni: creatie și interpretare! Talentul micilor actori a făcut dificilă misiunea juriului, din care au făcut parte oameni de teatru consacrați, precum Victor Rebengiuc, Mihai Constantin, Catrinel Dumitrescu și Ioan Gyuri Pascu.
IOAN GYURI PASCU, actor "E mare lucru pentru mine că sunt mulți copii care renunță ore în șir la computer, ceea ce pentru mine e cea mai mare bucurie, ca să facă teatru și, de aceea, într-adevăr, am văzut și copii extrem de talentați. "
CATRINEL DUMITRESCU, actriță "Nimic nu-i mai rău pe lume, când pornește din gând curat și din intenții bune. Faptul că ei sunt aici e un lucru foarte important. Organizatorii, absolut minunați, și trebuie să iubești teatrul și copii."
Evenimentul a fost susținut de Centrul de Proiecte si Programe Educaționale și Sportive pentru Copii și Tineret al Primariei Municipiului București.
Florin Piersic, unul dintre cei mai carismatici și îndrăgiți actori din România, a împlinit, marți, vârsta de 90 de ani. Născut pe 27 ianuarie 1936, la Cluj-Napoca, Florin Piersic a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București și a debutat...
Candidatul Partidului Național Liberal, Ciprian Ciucu a câștigat mandatul de primar general al Capitalei, la alegerile locale parțiale organizate în 7 decembrie. Conform rezultatelor finale publicate pe site-ul Autorității Electorale Permanente, după centralizarea...
Paradă militară în Capitală, de Ziua Națională! Peste 2.900 de militari și specialiști din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Administrația Națională a Penitenciarelor...
Horia Moculescu a încetat din viață, miercuri-dimineață, la vârsta de 88 de ani. Muzicianul era internat de două săptămâni la Institutul ”Matei Balș” din București, la Terapie Intensivă, din cauza unor probleme pulmonare grave. Compozitorul...
Implicat în dosarul penal instrumentat de procurorii anticorupție, în centrul căruia se află afaceristul vasluian Fănel Bogos, Mihai Barbu și-a pierdut poziția în Partidul Național Liberal și este cercetat sub control judiciar. Imediat după...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

