Festivalul toamnei, în parcul Herastrau din Capitală! În ciuda vremii neprielnice, aleea ”Michael Jackson” s-a transformat în raiul bunătăților specifice anotimpului roadelor. Producatori din toate colțurile țării au adus produse proaspete si gustoase. Bunătăți boierești gatite la ceaun sau pe grătar și tulburel din podgoriile vrânce, alături de țuică de prună oltenească ori palincă de Bihor. Sarmalele delicioase în foi de viță sau de varză, delicatese preparate din carne de porc, brânzeturi, fripturi, precum si prajituri de casă de te lingi pe degete. Nimeni nu a rezistat în fața atâtor bunătăți. Până și cei aflați la dietă au pledat ”vinovat” în fața nutriționistului. Târg de produse tradiționale și în Parcul Ior din Sectorul 3 al Capitalei. Aici vedeta expoziției culinare cu degustare o reprezintă fructele de mare gătite după rețete mediteraneene. Și la târgul de bucate din Parcul IOR sfârâie grătarele, iar mustul curge în valuri. Dulciurile de casă nu lipsesc, spre deliciul pofticioșilor. Festivalul bucatelor din Parcul Herăstrău și din Parcul IOR se încheie duminică seară. Intrarea este liberă.
Sărbători de iarnă ca-n povești, la Oradea! Voia bună, colindele, spectacolele muzicale cu artiști îndrăgiți, surprizele plăcute, darurile și bucatele delicioase fac din Târgul de Crăciun organizat în Piața Unirii cel mai atractiv loc din orașul de pe Crișul Repede.
Bucureștenii au profitat din plin de acest weekend cu temperaturi mai blânde. Parcurile au fost pline de oameni ieșiți la plimbare, dornici să se bucure de soare și de aer curat. În Parcul IOR, atmosfera a fost una de sărbătoare. Acolo s-a desfășurat Festivalul Toamnei iar vizitatorii au putut gusta pastramă friptă pe jar, s-au răsfățat cu must proaspăt dar și cu mititei boierești, pui, pește și carne de porc.
Ministerul Educației a publicat, marți, rezultatele finale privind sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat, pe pagina web dedicată și în centrele de examen. Conform datelor, examenul de bacalaureat a fost promovat de 8.202 candidați...
Amenzi în sumă totală de 157.000 de lei, trei unități închise temporar și 10 avertismente. Este rezultatul a 23 de controale efectuate de comisarii Protecției Consumatorilor, sâmbătă, pe litoral. Echipele de control au descoperit mai multe nereguli...
Incendiul izbucnit, duminică, în parcul industrial de pe autostrada A1, în județul Giurgiu, a fost stins abia vineri. La fața locului au acționat echipaje de la ISU Giurgiu și ISU București-Ilfov. Incendiul s-a manifestat violent, cu degajări mari de fum...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

