Date companie
 
 
 
 

Festivalul viorii cu goarnă de la Roșia

RSS Știri
 
 
Data publicării : 1 August 2023
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : Concurs vioara Rosia
 

Festivalul viorii cu goarnă "Dorel Codoban", unic în România, desfășurat duminică la Roșia, în județul Bihor, a reunit cei mai talentați virtuozi ai acestui instrument muzical. 13 mânuitori ai viorii cu goarnă au concurat pentru titlul de cel mai bun instrumentist. Fiecare participant a trebuit sa prezinte două melodii de joc din zona Bihorului, iar concurenții au fost acompaniați de către un ”dobaș”. Premiul cel mare a constat chiar într-o vioară cu goarnă, realizată de meșterul bihorean Marius Mihuț.

AMBIANȚĂ ”Marele premiu, solist instrumentist Andrei Florin Junc. Felicitări, Andrei, dragă!”

(AMBIANȚĂ MUZICALĂ)  

Premiul întâi, în valoare de 1.500 de lei, a fost câștigat de Mihai Călin Cionca. La festival s-au putut înscrie meșteri populari, precum și interpreți amatori, cu vârste cuprinse între 12 și 50 de ani. În cadrul festivalului a fost prezentat și un spectacol folcloric susținut de artiști consacrați și de ansambluri de dans popular din regiune și din țară.

(AMBIANȚĂ DANS POPULAR)  

În 2022, vioara cu goarnă, instrument reprezentativ al județului Bihor, a fost inclusă în Patrimoniul Cultural Imaterial al României. Tradiția cântatului la vioara cu goarnă se transmite, din generație, în generație, în satele din Apuseni.


Festivalul viorii cu goarnă de la Roșia

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2