Pompierii și scafandrii din Brăila și Constanța au reluat căutările, pentru a le găsi pe cele două fete care au dispărut marți în Dunăre. Cele două fete, în vârstă de 16, respectiv 19 ani, verișoare, au mers marți după-amiază în zona Plaja Lipovenească, pe digul care face legătura între Brăila și Galați. Au intrat în apă și nu au mai ieșit. Autoritățile au fost alertate la 112. Pompierii s-au deplasat la locul incidentului cu o barcă, personal specializat în căutarea persoanelor înecate și scafandri, iar timp de patru ore, până la lăsarea serii, au încercat să le găsească pe cele două fete, dar fără succes. În zona în care cele două verișoare au mers la scăldat apa nu are o adâncime constantă, albia fiind plină de gropi. În anii trecuți aici au mai fost înregistrate astfel de incidente. Oficialii ISU Brăila atrag atenția că scăldatul în Dunăre este interzis, deoarece sunt foarte multe gropi și praguri care pot fi periculoase și pentru cei mai buni înotători.
Navă scufundată pe malul drept al canalului Sulina, în dreptul milei marine 33 a Dunării! Potrivit purtătorului de cuvânt al Autorității Navale Române, Irina Pușcașu, nava Pilot-8, aflată sub pavilion românesc, era într-un convoi. În urma scufundării navei...
Explozia unei butelii, produsă într-un bloc din Aleșd, s-a soldat cu rănirea gravă a unei femei și prăbușirea unui balcon. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Pompierii au fost alertați marți-seară, la ora 22:50. La sosire...
Sunt în curs de executare lucrări pentru închiderea puțului de gaze din localitatea Sântimreu, județul Bihor. Conform comunicatului transmis de ISU Bihor, procedurile sunt similare celor aplicate la închiderea unei sonde, iar zona este în continuare restricționată.
Gospodării în flăcări, în localitatea Bocșa din județul Caraș-Severin! Echipajele Detașamentului de Pompieri Reșița și pompierii din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Bocșa au intervenit, sâmbătă-dimineață, pentru stingerea...
Rusia a lansat, în noaptea de luni spre marți, noi atacuri aeriene asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în urma informațiilor primite din partea Statului Major al Forțelor Aeriene, a transmis un mesaj Ro-Alert.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

