Farmecul vieții nu se pierde la vârsta a treia! Au demonstrat-o din plin pensionarii din Sectorul 3 al Capitalei, cu ocazia evenimentului intitulat "Săptămâna bunicilor". Timp de 7 zile, seniorii au fost răsfățați cu muzica bună, piese de teatru și concursuri gastronomice și de actorie. În ultima zi a "Săptămânii bunicilor", pe scena Casei Artelor, a urcat una dintre cele mai importante voci ale muzicii populare românești, Lucreția Ciobanu, ajunsă la venerabilă vârstă de 88 de ani.
AMBIANȚĂ TC IN 00 42 TC OUT 00 47
LUCREȚIA CIOBANU, solistă de muzică populară: "Tradițiile adevărate le cauți să le găsești, altfel e o amestecătură mare."
IOANA BOGDAN, regizor, Clubul Bunicilor: "Ce am observat, că în prima zi, eram puțin triști. Acum, vin de dimineață și spun "Bună dimineața!" și sunt plini de voie bună, pentru că știu că vor fi parteneri ai unor evenimente foarte frumoase cu întâlniri de neuitat."
SANDA LADOSI, solistă de muzică ușoară: "Eu sunt foarte fericită și foarte deschisă să fiu prezentă la astfel de evenimente. Pentru mine, au fost foarte importanți bunicii. Sper ca bunicii copiilor mei să fie la fel de importanți, pentru că un copil echilibrat crește cu toți membrii familiei."
Clubul bunicilor s-a încheiat cu un spectacol-concert, pus în scenă de actrița teatrului Metropolis, Claudia Necroiu.
AMBIANȚĂ
CLAUDIA NECROIU, actriță: "Le-am pregătit un spectacol despre viața Mariei Tănase, Remember Maria Tănase, în regia Mălinei Andrei. Spectacolul este un spectacol-concert, dar pune în valoare și viața aceleia care a fost extraordinara și neegalabila noastră Maria Tănase."
Seria de evenimente dedicate pensionarilor din Sectorul 3 se încheie, în această seară, cu "Balul Bunicilor", un veritabil maraton de dans, în urma căruia se vor desemna regele și regina balului. Cu aceeași ocazie, va fi nominalizat Consiliul Seniorilor din Sectorul 3. Bunicii vor pleca acasă cu o amintire sub forma unui portret de familie. Nu vor lipsi nici caricaturile realizate de Mihai Pânzaru PIM.
Recital de muzică barocă, la Sala Dalles din București, susținut de instrumentista de origine sârbă, Marija Rasic! Recitalul ”Musica Sine Tempore”, susținut cu lăuta barocă sau ”luth”, cum este numită, a readus în atenția publicului rafinamentul muzicii...
Proiect în curs de lansare, la Național FM! Începând din 17 iunie, în fiecare seară de marți, de la ora 19:00 și până la ora 21:00, muzicianul Marius Mihalache și soția sa, Arabela Nicolau, vor fi alături de ascultători, în cadrul emisiunii ”D-ale Muzicii”.
Voci de aur și melodii nemuritoare, adunate în „Nostalgia Electrecord”, o emisiune de colecție, difuzată, sâmbătă, de la 17:15 pe Național24 PLUS! Gazda emisiunii este celebra interpretă de muzică populară, Valeria Arnăutu.
Nae Alexandru, cu o carieră de 13 ani la Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase” a împărtășit din experințele lui ascultătorilor Național FM. Acesta a venit si cu sfaturi ultile pentru tinerii actori, aflați la început de drum.
Dan Helciug, invitat, astăzi, la ”România Vorbește”, pe Național FM! Solistul trupei ” Spitalul de Urgență”, vechi prieten al omului de radio Denis Ciulinaru a dezvăluit că scrie versuri pe care le va publica în curând, dar...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019