Gabriela Vrânceanu Firea a demisionat, vineri, din PSD! Senatoarea Firea a renunțat din toate funcțiile deținute în cadrul PSD, respectiv vicepreședinte la nivel național și președinte al organizației județene Ilfov, precum și din calitatea de membru al partidului. Fosta jurnalistă a afirmat că a luat aceasta decizie după ce PNL a hotărat sa accepte colaborarea cu PDL în Ilfov. In plus, ea este deranjata de faptul că niciun lider al PSD nu a luat o poziție față de gestul liberalilor. Aceasta mai spune că nu s-a putut resema cu "încălcarea flagrantă a principiilor care au stat la baza formării USL", cu toate că i s-a recomandat în repetate rânduri acest lucru. Senatorul spune că va face în continuare parte din Parlamentul României, ca independentă, și că nu va renunța la obiectivul său de a face un alt fel de politică. Pe de alta parte, purătotul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a declarat pentru MEDIAFAX, că demisia Gabrielei Firea din PSD este surpinzătoare prin radicalitate. El si-a manifestat convingerea că aceasta va reveni în partid, a cărui susținere o are.
Începe să se contureze competiția pentru șefia Partidului Social Democrat. Liderul interimar al social-democraților, Sorin Grindeanu, are un contracandidat în persoana senatorului Titus Corlățean, care și-a anunțat dorința de a candida pentru...
PSD convoacă Biroul Permanent după tensiunile din Coaliție privind ceremoniile pentru Ion Iliescu. Liderul PSD Sorin Grindeanu a anunțat pe Facebook convocarea unei reuniuni pentru luni, în urma tensiunilor create în Coaliția de guvernare din cauza poziției unor parteneri față de organizarea ceremoniilor oficiale pentru fostul președinte Ion Iliescu.
Refuzul USR de a accepta organizarea funeraliilor de stat pentru fostul președinte Ion Iliescu pune pe jar Coaliția. Ședința Coaliției, care avea pe agendă al doilea pachet de măsuri de austeritate, a fost suspendată, miercuri, din cauza absenței...
Președintele PSD, fostul premier Marcel Ciolacu, a prezentat bilanțul guvernării. Potrivit fostului șef al Executivului, bilanțul cuprinde cel mai mare număr de angajați din istorie.
Liderii PNL reuniți, duminică, în ședința Consiliului Național, au validat candidatura comună din partea coaliției a lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale din luna mai. Decizia a fost votată în unanimitate. ”Sunt fericit să ducem...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019