Date companie
 
 
 
 

Greva din Educație intră la apă

RSS Știri
 
 
Data publicării : 6 Iunie 2023
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : Intalnire minister sindicate
 

Circa 15.000 de persoane care lucrează în învățământ au renunțat la grevă, după adoptarea de către Guvern a ordonanței care prevede creșterea salariilor în învățământ. Dintre acestea, peste 10.000 sunt cadre didactice, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca, precizând că, în peste 1.000 de unități de învățământ din țară, nicio persoană nu este în grevă. ”Este o dovadă de încredere a cadrelor didactice în măsurile luate de Guvern și sperăm ca prin discuțiile pe care le vom relua, în contextul negocierii contractului colectiv de muncă pe sectorul Educație, vom relua aceste discuții cu federațiile sindicale mâine, și, în contextul altor măsuri pe care Guvernul le va lua, mă refer la negocierile pe legea salarizării, vom putea să vedem o reîntoarcere în sala de clasă atât a cadrelor didactice, cât și a elevilor”, a spus ministrul Educației. Cu toate acestea, sindicaliștii din județele Iași, Mehedinți, Buzău au protestat și marți, în stradă, iar joi, 8 iunie, este programat un miting al dascălilor în Capitală. Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Educației, în urma întâlnirii de marți, la care au participat reprezentanții ministerului și cei ai elevilor, părinților și sindicatelor din învățământul preuniversitar, s-a ajuns la concluzia că nu se impune, în acest moment, modificarea datelor de desfășurare a probelor examenelor naționale. În același comunicat, se arată că reprezentanții ministerului au invitat federațiile sindicale la o nouă întâlnire, pentru finalizarea negocierilor pe Contractul Colectiv de Muncă.


Greva din Educație intră la apă

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2