Muncitorii de la fabrica de vagoane din Caracal, care aparține companiei Astra Rail Industries, nu renunță la grevă. Peste 200 de muncitori, dintre cei 600 câți lucrează în fabrică, au refuzat, luni, să reia munca, după ce, vineri, au ieșit în curtea unității de producție, nemulțumiți din cauza salariilor. Greviștii spun că vor relua lucrul doar în momentul în care patronatul va accepta mărirea cu cel puțin zece la sută a salariilor. Protestatarii din Caracal spun că au intrat în grevă spontană din cauză că salariile sunt foarte mici. Asrfel, salariul brut al unui sudor sau lăcătuș este de 2.090 de lei pe lună, iar cel net este 1.200-1.300 de lei. Greviștii spun că directorul fabricii a promis o creștere de 10%, dar nu cred în această promisiune până nu văd scris negru pe alb, în contract. Muncitorii din fabrica de la Caracal se alătură, astfel, colegilor lor din fabricile din Arad și Drobeta-Turnu Severin, controlate tot de Astra Rail Industries, care sunt în grevă de câteva zile. La Arad, au intrat în grevă 300 de angajați ai fabricii, care au cerut creșterea cu 30 - 40 la sută a salariilor. Negocierile cu reprezentanții patronatului nu au ajuns, deocamdată, la niciun rezultat. Fabricile de vagoane Astra Vagoane Arad, Romvag Caracal și Meva din Turnu Severin sunt controlate de producătorul de material rulant Astra Rail Industries, care are un istoric de peste 100 de ani în producția de acest gen.
Momente de panică, luni-seară, într-un bloc din Caracal! Circa 60 de locatari au fost evacuați de urgență, în urma unui sesizări privind miros de gaze pe casa scării. La fața locului au intervenit echipaje de pompieri și de la companiile de gaz...
Concluzii în ancheta efectuată de comisia din cadrul Agenției de Investigare Feroviară Română, în cazul accidentului feroviar din 16 ianuarie 2024! La momentul respectiv, nouă vagoane ale unui tren de marfă au deraiat...
Noul ministru al Educației și Cercetării, Daniel David, a facut public Raportul privind starea învățământului la momentul preluării mandatului. Acesta spune că salariul de bază în educație trebuie să reflecte respectul pe care noi îl dăm profesorului în societate și educației, precizând că indicatorii de performanță trebuie să vină în forma unor bonusuri, premii, suplimentar acestui salariu de bază.
Federația Națională Sindicală din Asistența Socială și Protecția Copilului FNS „PRO. ASIST” susține că este îngrijorată de prevederile proiectului ordonanței trenuleț. Sindicaliștii susțin că salariații se vor confrunta cu diminuări ale veniturilor nete.
Ministrul Justiției a trimis trei adrese judecătorilor pentru calculul salariilor magistraților! Stelian Ion le-a transmis instanțelor de judecată că deja au cheltuit 25% din creditele bugetare până în luna martie.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

