Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, îi liniștește pe locuitorii comunei Măldărești, Vâlcea, unde o groapă de gunoi arde de peste o săptămână. Gavrilescu a mers la Măldărești, pentru a evalua situația. Ea le-a spus oamenilor că nu sunt în pericol și nu se pune problema unor evacuări. Ministrul Mediului a precizat că a ajuns la această concluzie după un control efectuat de Garda Națională de Mediu, care a stabilit că nu sunt depășiri ale radioactivității și nici la nivelul poluanților din aer, deși localnicii din Vâlcea se plâng că mirosul se simte de la 20 de kilometri. În Măldărești este stare de alertă, din cauza incendiului care arde mocnit. Potrivit reprezentanților ISU, nu există pericol de extindere la casele localnicilor, însă în zonă se degajă o mare cantitate de fum. Incendiul se manifestă pe o suprafata de peste un hectar si jumatate. De opt zile, pompierii lucrează non stop pentru a-l stinge, dar eforturile lor sunt fără rezultat, deoarece focarele se află la mare adâncime, iar flăcările sunt întreținute de gazele degajate de degradarea deșeurilor. Incendiul a izbucnit în condiții încă neelucidate. Populația din șase localități este afectată de fumul înecăcios. Mai multe persoane care suferă de afecțiuni respiratorii au fost transportate la spital. Între timp, autoritățile au decis ca metoda de intervenție să fie schimbată și să se acopere cu pământ zona incendiată. Groapa de gunoi de la Măldărești a fost închisă la mijlocul lunii iulie, din cauza unor neconformități. Asta după ce, în ultimii ani, instituțiile de protecția mediului au aplicat mai multe amenzi administratorului depozitului de deșeuri.
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Siret, împreună cu inspectorii vamali ai Biroului Vamal Siret și reprezentanții Gărzii de Mediu Suceava, nu au permis intrarea în țară a unui automarfar încărcat cu peste 16 tone de deșeuri.
Crescătorie ilegală de reptile, descoperită într-o locuință din orașul Ștei, județul Bihor! Comisarii Gărzii de Mediu Bihor și polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor și de la Poliția Orașului Ștei au găsit peste 20 de vietăți, care erau...
Gospodării în flăcări, în localitatea Bocșa din județul Caraș-Severin! Echipajele Detașamentului de Pompieri Reșița și pompierii din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Bocșa au intervenit, sâmbătă-dimineață, pentru stingerea...
Incendiul izbucnit pe o suprafață de teren acoperită cu deșeuri, în comuna Ariceștii Rahtivani din județul Prahova, s-a extins pe o suprafață de peste 3.500 de metri pătrați și pare greu de stins. Focul mistuie totul, pe amplasamentul...
O femeie a fost amendată cu 30.000 de lei de către jandarmi pentru că a provocat un incendiu în apropierea unei magistrale de gaz situată pe un câmp din Bistrița.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

