Date companie
 
 
 
 

Guvernul nu va acoperi costurile spitalizării lui Florin Cioabă

RSS Știri
 
 
Data publicării : 19 August 2013
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : guvern, spital, turcia, spitalizare, costuri, sibiu, inmormantat, factura, sprijin, antalya, Cioaba, formalitati, consular
 

Premierul Victor Ponta a anuntat ca nu va plati din bani publici costurile spitalizarii si operatiei lui Florin Cioabă. Intr-o emisiune de televiziune, șeful Executivului a precizat că nu are de gând să facă niciun fel de favoare sau discriminare în acest caz. La rândul său, Dorin, fiul autointitulatului rege al romilor, Florin Cioabă, a declarat că nu a cerut bani statului român pentru achitarea facturii de spitalizare a tatălui său, de la spitalul din Turcia, ci sprijin consular pentru întocmirea actelor. În prezent, familia se ocupă cu formalitățile pentru aducerea în țară a trupului neinsufletit al lui Florin Cioaba. Împăratul Iulian al romilor a anunțat că urmează trei zile de funeralii pentru Cioabă, la care sunt așteptați peste două sute de mii de etnici romi din toată țara. Inmormântarea va avea loc în Cimitirul Municipal din Sibiu, unde Florin Cioabă va fi înhumat lângă părinții săi. El va fi îngropat fără sceptru și fără coroană, acestea rămânând urmașului său la tron. Autointitulatul rege al romilor a încetat din viață, duminică, la vârsta de 58 de ani, într-un spital din Antalya, după ce a suferit un infarct, în cursul săptămânii trecute. Fiul lui Florin Cioabă, Dorin, a declarat ca unitatea medicală e emis o factură de 350 de mii de dolari, pentru spitalizare și operatie, sumă pe care el și familia lui nu o pot acoperi.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Nu achiți amenda, rămâi fără permis ( 25 Februarie 2026 )

    Șoferii care nu achită amenzile de circulație rămân fără permis. Măsură este stabilită prin ordonanță de urgență, adoptată de Guvern. Potrivit ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, este un mecanism clar, stabilit împreună cu Ministerul Afacerilor Interne...

  • Fiscul pierde lupta pentru sechestru ( 22 Ianuarie 2026 )

    Fostul președinte Klaus Iohannis scapă de amenințarea sechestrului. Curtea de Apel Alba Iulia a respins definitiv, joi, cererea de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor familiei Iohannis. Tribunalul Sibiu respinsese, anterior, cererea...

  • Graficul reformelor ( 20 Ianuarie 2026 )

    Pachetul de măsuri pentru reforma administrației publice și cel pentru relansare economică ar urma să fie gata până pe 26 ianuarie, iar Guvernul Bolojan își va asuma răspunderea, în Parlamentul României, pe 29 ianuarie. Este concluzia ședinței Biroului Politic...

  • Salt mortal în prăpastie ( 31 Decembrie 2025 )

    Accident de coșmar, în noaptea de marți spre miercuri, pe drumul forestier de pe Valea Arpașu Mare din județul Sibiu! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Doi oameni și-au pierdut viața, după ce autovehiculul în care se aflau...

  • Coliziune gravă, între două autoturisme și un microbuz ( 15 Noiembrie 2025 )

    Accident grav, sâmbătă-dimineață, pe o șosea din județul Sibiu! Trei oameni au fost răniți, în urma coliziunii dintre două autoturisme și un microbuz, pe Drumul Național 14, aproape de localitatea Laslea. La fața locului au intervenit echipaje...

 
 

Informații utile

 

Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

1 USD = 4.2726 RON
0.0073
1 EUR = 4.7627 RON
0.0020
 

Program TV


 

Arhivă video

vezi arhiva video

 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2