România continuă să se îndatoreze și în 2012! Guvernul va împrumuta, în luna ianuarie, prin Ministerul Finanțelor, patru miliarde cinci sute de milioane de lei de la băncile locale, prin șase emisiuni de certificate de trezorerie și obligațiuni de stat. Prima licitație de titluri de stat va fi organizată in 5 ianuarie, pentru o emisiune de obligațiuni, în valoare de 700 de milioane de lei, cu scadența la doi ani. Tot în 2012, Ministerul Finantțelor va trebui să refinanțeze emisiuni de titluri de stat in valoare de 46 de miliarde de lei și să mai facă rost de 57 de miliarde de lei și de 2 miliarde patru sute de milioane de euro, bani necesari pentru finanțarea deficitului bugetar și a datoriei publice. Romania dispune, la ora actuala, de fonduri puse la dispozitie de Fondul Monetar International, in valoare de circa un miliard si jumatate de euro, in baza acordului de tip preventiv incheiat cu organismul financiar international. Potrivit analistilor economici, probabilitatea ca România să ajungă să fie nevoită să acceseze banii din acordul preventiv este una mică, mai ales după deciziile recente ale liderilor europeni în privința datoriilor suverane. Exista speranta ca piețele financiare internaționale se vor calma in 2012, iar România va reuși să se finanțeze fără probleme din piețele private de capital.
Nicușor Dan a anunțat că va merge la Washington, pentru a participa, săptămâna viitoare, la prima reuniune a Consiliului pentru Pace, inițiat de președintele american Donald Trump. România va avea statut de observator. “Decizia de a fi prezent...
Ratingul suveran al României este menținut la ”BBB minus”, cu perspectivă negativă, se arată în comunicatul transmis de agenția de evaluare financiară Fitch. Ratingul României ”BBB minus” este susținut de apartenența la UE și este asociat cu intrările de capital...
Un deepfake în care apare șeful DSU, Raed Arafat, a provocat reacția Ministerului Afacerilor Interne. În clipul fals, Raed Arafat apare prezentându-și cazul personal, susținând că ar fi fost bolnav de diabet și s-ar fi vindecat datorită unei presupuse...
În forma sa actuală, acordul dintre Uniunea Europeană și MERCOSUR riscă să afecteze grav agricultura românească, avertizează Clubul Fermierilor Români. Organizația a transmis Administrației Prezidențiale solicitarea de respingere a acordului...
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, intitulată ”România nu este de vânzare - fără progresiști la guvernare”, a fost respinsă, luni, în urma votului din Parlament. În discursul rostit la tribuna Parlamentului, premierul Ilie Bolojan...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

