Guvernul crește impozitele pe apartamente și le scade pe cele pentru casele mai mari! Potrivit Mediafax, persoanele care locuiesc în blocuri cu mai mult de opt apartamente și trei etaje, vor plăti 10 lei în plus la impozit. Cei care au locuințele în clădiri vechi de peste 30-50 ani vor avea de plătit câteva zeci de lei în plus.
CĂTĂLINA CINCĂ, reporter "În schimb, deținătorii de locuințe cu o suprafață mai mare de 150 metri pătrați vor datora sume mai mici ca până acum, deoarece taxa nu va mai crește în funcție de acei metri pătrați care depășesc suprafața totală de 150 metri pătrați."
Nici cei care dețin mai multe proprietăți în afara celei de domiciliu nu vor mai plăti impozit suplimentar, conform sistemului aplicat în ultimii ani, această impunere urmând să fie eliminată de anul viitor, precizează Mediafax. Valoarea impozitabilă rezultată este ajustată în funcție de rangul localității și zona în care se află clădirea. Modificările apar în ultima formă a proiectului noului Cod Fiscal, redactat după retragerea de pe site-ul Ministerului Finanțelor, document care elimină actualele condiții pentru reducerea sau majorarea valorii impozabile a clădirii, în funcție de care este calculat impozitul anual pe locuință.
Pachetul de măsuri pentru reforma administrației publice și cel pentru relansare economică ar urma să fie gata până pe 26 ianuarie, iar Guvernul Bolojan își va asuma răspunderea, în Parlamentul României, pe 29 ianuarie. Este concluzia ședinței Biroului Politic...
Aflat la Paris, pentru o reuniune privind viitorul Ucrainei, președintele Nicușor Dan a abordat și problema taxelor locale, în fața jurnaliștilor români. Șeful statului a afirmat că nu și-ar fi dorit să crească sumele de plată, dar aceasta este ”o chestiune care ține de Guvern”. El a adăugat că este vorba, totuși, de taxe care, în condițiile inflației din ultimii ani, nu au mai crescut.
Mii de sindicaliști din patru confederații sindicale au participat la un protest în Piața Victoriei, împotriva măsurilor de austeritate ale Guvernului. Ei solicită creșterea salariului minim și a pensiilor, respectarea drepturilor legale și contractuale ale salariaților, taxarea echitabilă, oprirea măsurilor de austeritate aplicabile doar populației, precum și protejarea locurilor de muncă și investiții în economie, excluzând, totodată, concedierile.
Atitudinea partidelor din actuala coaliție de guvernare, criticată dur de către fostul președinte Traian Băsescu! ”Ce se întâmplă cu partidele astea este comic. Am inventat o nouă instituție, care se numește Coaliția, care coaliție a pus un guvern...
Începutul de an școlar, sub semnul incertitudinii! Președintele FSLI, Simion Hăncescu, a lansat către cadrele didactice un apel la solidaritate, artând că au datoria să continue protestele, până când măsurile de austeritate vor fi abrogate...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

