Date companie
 
 
 
 

În pregătire, o lege privind atribuțiile Poliției Locale pe normele rutiere

RSS Știri
 
 
Data publicării : 3 Iunie 2017
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : politia, amenzi, lege, pnl, rutiera, soferi, atributii, locala, legitimare
 

Atribuțiile Poliției locale de a dirija traficul și de a legitima și amenda șoferi, în atenția parlamentarilor PNL! 14 deputați liberali vor să clarifice prin lege atribuțiile polițiștilor locali în acest sens. Dacă își vor finaliza demersul, Poliția locală ar urma să aibă aceleași atribuții ca Poliția rutieră. La începutul anului, Avocatul Poporului a sesizat Inalta Curte de Casație și Justiție cu un punct de vedere opus, de a interzice total polițiștilor locali să exercite atribuții în domeniul rutier. Potrivit Legii 155/2010, care reglementează activitatea Poliției locale, instituția are atribuții și în privința circulației pe drumurile publice, însă acestea nu sunt precizate explicit. OUG 195/2002, care prevede atribuțiile poliției rutiere, nu a fost modificată după intrarea în vigoare a Legii 155, lăsând loc, astfel, unui un vid legislativ. În practică, s-au evidențiat aplicări neunitare ale legii, fiind cazuri în care Poliția locală, în baza Legii 155, a aplicat amenzi, însă instanța le-a anulat, iar alte cazuri în care acestea au fost susținute. Prin proiectul inițiat de cei 14 parlamentari PNL, Poliția locală va putea să îndrume, să supravegheze și să controleze respectarea normelor de circulație pe drumurile publice, dar și să ia măsuri în cazul în care se constată încălcări, îmsemnând inclusiv aplicarea unor sancțiuni. Proiectul de lege inițiat de liberali a fost depus în Senat, iar Camera Deputaților este for decizional.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • O nouă lege privind violența domestică ( 26 Februarie 2026 )

    Inițiativa legislativă a USR, care modifică modul în care sunt gestionate ordinele de protecție și supravegherea agresorilor în cazurile de violență domestică, a fost adoptată de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, și merge la promulgare.

  • Nu achiți amenda, rămâi fără permis ( 25 Februarie 2026 )

    Șoferii care nu achită amenzile de circulație rămân fără permis. Măsură este stabilită prin ordonanță de urgență, adoptată de Guvern. Potrivit ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, este un mecanism clar, stabilit împreună cu Ministerul Afacerilor Interne...

  • Reforma pensiilor magistraților, deblocată de CCR ( 18 Februarie 2026 )

    În sfârșit, magistrații constituționali au dat undă verde reformei pensiilor magistraților! După cinci amânări, cei nouă judecători din CCR au decis, miercuri, că legea privind pensiile magistraților este constituțională. Decizia este definitivă și general obligatorie. 

  • Bătușii, anchetați sub control judiciar ( 31 Ianuarie 2026 )

    O bătaie într-un bar din Sectorul 4 al Capitalei s-a soldat cu dosar penal și cu plasarea sub control judiciar a combatanților, respectiv patru cetățeni nepalezi. Ei sunt cercetați pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

  • Recomandări de la IGSU, în contextul gerului ( 31 Ianuarie 2026 )

    În contextul scăderii drastice a temperaturilor, până pe 4 februarie, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență recomandă populației să folosească în condiții de siguranță sursele de încălzire, să se preocupe de animalele aflate în frig și să semnaleze...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2