Date companie
 
 
 
 

Încă o dronă doborâtă. Reacția autorităților

RSS Știri
 
 
Data publicării : 26 Iulie 2026
Categorie : Social - economic
 

Președintele Nicușor Dan a condamnat direct Rusia după ce duminică dimineață o a treia dronă a fost doborâtă pe teritoriul românesc. De data aceasta, un pilot român, aflat la manșa unei aeronave de luptă F-16 a Forțelor Aeriene Române, a doborât drona deasupra Mării Negre. Într-un mesaj publicat pe Facebook, șeful statului a subliniat că ancheta privind prima dronă, doborâtă vineri în județul Buzău, a arătat că este "de tip Shahed, utilizată de Federația Rusă în războiul de agresiune împotriva Ucrainei". Anchetele privind dronele doborâte sâmbătă și duminică sunt în plină desfășurare iar "protestul diplomatic al României față de Federația Rusă va fi fundamentat pe aceste cercetări", a precizat Nicușor Dan. El a condamnat direct incursiunea dronelor rusești pe teritoriul României. "Este inadmisibil și intolerabil ca Federația Rusă să continue încălcarea spațiului aerian al României, care este, în același timp, spațiu aerian al NATO și al Uniunii Europene", a mai scris Dan. În urma acestor încălcări repetate, ambasadorul Federației Ruse a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe al României, a anunțat și ministra de Externe, Oana Țoiu pe X. De la începutul războiului au fost înregistrate peste 100 de atacuri pe teritoriul ucrainean în proximitatea graniței cu România. În 33 de cazuri au fost semnalate pătrunderi ale unor drone rusești în spațiul aerian național. Numai anul acesta, în 18 situații au fost înregistrate pătrunderi neautorizate de drone în spațiul național.


Încă o dronă doborâtă. Reacția autorităților

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2