Incendiul de la un hangar al SRI de lângă aeroportul Băneasa a izbucnit după ce câțiva muncitori au ars în afara clădirii mai multe materiale inflamabile. Mai exact, patru baloți de polistiren, care ar fi trebuit folositi la lucrãrile de amenajare ale hangarului. Focul a fost stins repede de pompierii din cadrul aeroportului bucurestean, asa că nu au existat victime, pagubele nu au fost mari si nici traficul aerian pe aeroport nu a avut de suferit. În incendiu au ars doar câteva materiale și deșeuri. Autoritãtile au deschis o anchetă, pentru stabilirea exactă a cauzelor.
Două femei și-au pierdut viața în această dimineață, în urma unor incendii izbucnite în locuințele lor din județele Argeș și Olt. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional!
Un incendiu a izbucnit la acoperișul unei case din Petrila, județul Hunedoara. Potrivit autorităților, la sosirea pompierilor din Petroșani, la fața locului se aflau echipe ale Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Petrila care au acționat pentru a opri extinderea flăcărilor.
O autoutilitară și materiale lemnoase aflate în curtea unei proprietăți private au fost cuprinse de flăcări, în localitatea Borș, din județul Bihor. Intervenția pompierilor orădeni a împiedicat extinderea focului la o clădire și la alte două vehicule din apropiere.
Un incendiu violent s-a produs la o locuință din satul Pârteștii de Sus, județul Suceava. Pompierii au intervenit cu patru autospeciale de stingere.
Casă distrusă de flăcări, în localitatea Șaru Dornei, din județul Suceava! Focul s-a extins rapid pe structura din lemn a casei, iar pompierii militari și civili au intervenit de urgență pentru a împiedica extinderea flăcărilor la construcțiile învecinate și pentru a stinge focul.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

