Incendiu într-o comună prahoveană situată la câțiva kilometri de Ploiești! Flăcările au distrus un service auto, provocat de un scurtcircuit. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, opt mașini care se aflau în incinta service-ului au ars complet, iar alte trei au fost avariate. În urma intervenției echipajelor de pompieri, alte opt autovehicule au fost salvate de la distrugere. Flăcările s-au extins pe întreaga suprafață a service-ului, de 600 de metri pătrați, iar focul a degajat foarte mult fum. Incendiul a fost stins după aproximativ o oră și jumătate, însă echipajele de pompieri au rămas la fața locului mai mult timp pentru a se asigura că eventuale focare nu se reaprind. Din fericire, nu a existat nicio victimă.
Două femei și-au pierdut viața în această dimineață, în urma unor incendii izbucnite în locuințele lor din județele Argeș și Olt. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional!
Un incendiu a izbucnit la acoperișul unei case din Petrila, județul Hunedoara. Potrivit autorităților, la sosirea pompierilor din Petroșani, la fața locului se aflau echipe ale Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Petrila care au acționat pentru a opri extinderea flăcărilor.
O autoutilitară și materiale lemnoase aflate în curtea unei proprietăți private au fost cuprinse de flăcări, în localitatea Borș, din județul Bihor. Intervenția pompierilor orădeni a împiedicat extinderea focului la o clădire și la alte două vehicule din apropiere.
Un incendiu violent s-a produs la o locuință din satul Pârteștii de Sus, județul Suceava. Pompierii au intervenit cu patru autospeciale de stingere.
Casă distrusă de flăcări, în localitatea Șaru Dornei, din județul Suceava! Focul s-a extins rapid pe structura din lemn a casei, iar pompierii militari și civili au intervenit de urgență pentru a împiedica extinderea flăcărilor la construcțiile învecinate și pentru a stinge focul.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

