Incendiu violent în comuna Românești din județul Botoșani! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Un bărbat în vârstă de 88 de ani a murit, în urma unui incendiu care i-a cuprins anexa în care locuia, în noaptea de luni spre marți. Vecinii au observat flăcările și au sunat după ajutor. La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, dar și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Românești. Conform reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani, la sosirea salvatorilor, anexa ardea în totalitate. Întrucât existau informații că proprietarul ar putea fi în interior, pompierii au început căutările, concomitent cu acțiunea de stingere. Din nefericire, bărbatul a fost găsit decedat în interiorul locuinței. Primele cercetări arată că tragedia a fost provocată, cel mai probabil, de jarul căzut din sobă pe materiale combustibile.
Două femei și-au pierdut viața în această dimineață, în urma unor incendii izbucnite în locuințele lor din județele Argeș și Olt. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional!
Un incendiu a izbucnit la acoperișul unei case din Petrila, județul Hunedoara. Potrivit autorităților, la sosirea pompierilor din Petroșani, la fața locului se aflau echipe ale Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Petrila care au acționat pentru a opri extinderea flăcărilor.
O autoutilitară și materiale lemnoase aflate în curtea unei proprietăți private au fost cuprinse de flăcări, în localitatea Borș, din județul Bihor. Intervenția pompierilor orădeni a împiedicat extinderea focului la o clădire și la alte două vehicule din apropiere.
Un incendiu violent s-a produs la o locuință din satul Pârteștii de Sus, județul Suceava. Pompierii au intervenit cu patru autospeciale de stingere.
Casă distrusă de flăcări, în localitatea Șaru Dornei, din județul Suceava! Focul s-a extins rapid pe structura din lemn a casei, iar pompierii militari și civili au intervenit de urgență pentru a împiedica extinderea flăcărilor la construcțiile învecinate și pentru a stinge focul.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

