Date companie
 
 
 
 

Incendiu mortal, în județul Vâlcea

RSS Știri
 
 
Data publicării : 7 Octombrie 2025
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : pompieri, incendiu, mort, valcea, ranit, slatioara
 

Tragedie în comuna Slătioara, județul Vâlcea! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Un bărbat, în vârstă de 88 de ani, a murit, iar fiul său, în vârstă de 54 de ani, a suferit arsuri grave la nivelul feței și al membrelor superioare, după ce casa lor a fost cuprinsă de flăcări. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vâlcea, incendiul a fost anunțat în jurul orei 05:40, iar la fața locului s-au deplasat de urgență echipaje din cadrul Stației de Pompieri Grădiștea și Punctului de Lucru Horezu, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean. La sosirea salvatorilor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la o locuință de circa 100 de metri pătrați. Bărbatul de 88 de ani a fost declarat decedat de cadrele medicale care au intervenit la fața locului. Fiul său a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență din Râmnicu Vâlcea. Conform purtătorului de cuvânt al ISU Vâlcea, Sorin Albinaru, o a treia persoană găsită la fața locului, o femeie de 52 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a făcut un atac de panică, însă a refuzat transportul la spital. Pompierii au reușit să stingă incendiul și urmează să stabilească din ce cauză a izbucnit.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Acoperiș cuprins de flăcări ( 12 Februarie 2026 )

    Un incendiu a izbucnit la acoperișul unei case din Petrila, județul Hunedoara. Potrivit autorităților, la sosirea pompierilor din Petroșani, la fața locului se aflau echipe ale Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Petrila care au acționat pentru a opri extinderea flăcărilor. 

  • Coincidență stranie, în istoria familiei Maronitis ( 30 Ianuarie 2026 )

    Detalii tulburătoare ies la iveală, în cazul accidentului extrem de grav produs, marți, pe centura Lugoj. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Potrivit presei elene, în istoria de familie a lui Dimitris Maronitis...

  • Incendiu violent, în localitatea Borș ( 28 Ianuarie 2026 )

    O autoutilitară și materiale lemnoase aflate în curtea unei proprietăți private au fost cuprinse de flăcări, în localitatea Borș, din județul Bihor. Intervenția pompierilor orădeni a împiedicat extinderea focului la o clădire și la alte două vehicule din apropiere. 

  • Incendiu violent în județul Suceava ( 21 Ianuarie 2026 )

    Un incendiu violent s-a produs la o locuință din satul Pârteștii de Sus, județul Suceava. Pompierii au intervenit cu patru autospeciale de stingere.

  • Casă distrusă de flăcări, în localitatea Șaru Dornei ( 19 Ianuarie 2026 )

    Casă distrusă de flăcări, în localitatea Șaru Dornei, din județul Suceava! Focul s-a extins rapid pe structura din lemn a casei, iar pompierii militari și civili au intervenit de urgență pentru a împiedica extinderea flăcărilor la construcțiile învecinate și pentru a stinge focul.

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2