Incendiul de pădure și vegetație forestieră izbucnit, vineri-seară, în județul Bistrița-Năsăud, a fost stins. Circa 24 de ore au luptat echipajele de pompieri de la subunitățile Prundu Bârgăului, Bistrița și Năsăud, angajații Ocolului Silvic Tiha Bârgăului și echipele Serviciului voluntar pentru situații de urgență Bistrița Bârgăului cu focul, care a cuprins zona montană din apropierea vârfului Miroslava, în Munții Bârgăului. Potrivit comunicatului transmis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, flăcările au mistuit o suprafața totală de șase hectare de pădure și vegetație forestieră. ”Intervenția s-a desfășurat în condiții dificile, zona fiind greu accesibilă, iar autospecialele de stingere neputând ajunge până la focare”, se arată în comunicat. După stingerea incendiului, zona a rămas sub supravegherea angajaților silvici.
Două femei și-au pierdut viața în această dimineață, în urma unor incendii izbucnite în locuințele lor din județele Argeș și Olt. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional!
Un incendiu a izbucnit la acoperișul unei case din Petrila, județul Hunedoara. Potrivit autorităților, la sosirea pompierilor din Petroșani, la fața locului se aflau echipe ale Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Petrila care au acționat pentru a opri extinderea flăcărilor.
Două dosare penale au fost deschise în urma tăierilor ilegale de arbori, între care și un stejar secular, din pădurea de la Băile Felix, a anunțat ministrul Mediului, Diana Buzoianu. Firma care execută operațiunea de curățare a pădurii de arborii uscați...
O autoutilitară și materiale lemnoase aflate în curtea unei proprietăți private au fost cuprinse de flăcări, în localitatea Borș, din județul Bihor. Intervenția pompierilor orădeni a împiedicat extinderea focului la o clădire și la alte două vehicule din apropiere.
Un incendiu violent s-a produs la o locuință din satul Pârteștii de Sus, județul Suceava. Pompierii au intervenit cu patru autospeciale de stingere.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

