UE și Turcia au lăsat deoparte tensiunile și au ajuns la o înțelegere pentru controlarea fluxului de refugiați din Marea Egee. Operațiunea, care va consta în mutarea unui număr mare de oameni, va reprezenta o provocare masivă din punct de vedere logistic. Ea deja a fost denunțată ca nepractică și suspectă din punct de vedere legal, relatează presa internațională. Refugiații sirieni care ajung în Grecia vor fi trimiși înapoi în Turcia, iar alții vor fi trimiși din taberele turcești în Europa, într-o înțelegere care riscă să fie copleșită de numărul mare de migranți. Lupta Greciei pentru a procesa aplicațiile de azi, precum și cea a traficanților care ar putea găsi o altă cale înspre Europa sunt principalele obstacole în calea ajungerii la o înțelegere. Ce ne așteaptă în Europa? Ce ne așteaptă în România? Sunt doar câteva dintre întrebările la care au răspuns invitații Elenei Oprea, la Miezul Problemei.
NORICA NICOLAI, europarlamentar: "Este un eșec al UE. A pierdut UE bătălia cu Turcia? Categoric a piedut pentru că a dat bani Turciei ca să-i rezolve problemele nefiind capabilă să și el rezolve din interior. Și o să dea banii noștri, asta trebuie să înțeleagă românii clar."
MIRCEA COȘEA, analist economic: "Remarcăm o lipsă de viziune politică extraordinară la actualii conducători și pe tot ansamblul Europei nu avem persoane care să fie providențiale astăzi. Să ne uităm puțin altfel la Turcia și să ne gândim dacă nu cumva planurile ei seamănă cu cele din epoca otomană."
CĂTĂLIN HARNAGEA, fost director SIE: "Tratatul, finalizarea acestei înțelegeri îi dă un balon de oxigen președintelui Turciei care nu a cunoscut o activitate extrem de democratică în Turcia și care au probleme interne dar și externe de imagine."
ALEXANDRU GRUMAZ, analist politico-militar: "Poziția lui Merkel e oarecum avantajată de acest deal cu Turcia."
Problemele economice, sociale sau politice sunt dezbătute la Național TV, în cadrul emisiunii Miezul Problemei, în fiecare joi, de la ora 21.15 și vineri de la ora 17.15.
Miting pro Europa în București! Mii de persoane au participat, vineri-seară, la marșul pro-european, intitulat ”Un singur drum - Europa”, din Capitală. Participanții s-au strâns în Piața Universității, apoi, au pornit în marș spre Piața Victoriei. Oameni de toate vârstele care-și doresc continuarea parcursului european al țării au scandat ”Europa, Europa” iar la finalul manifestației au aprins lanternele mobilelor.
Captură de produse contrafăcute și țigări de contrabandă, la Giurgiu! În timpul unei acțiuni de tip ”BLITZ”, efectuate pe Drumul Național 5, polițiștii de frontieră au verificat trei autocare ale unor operatori de transport persoane ce efectuau curse...
Mii de oameni au participat la mitingul ”EuRo Manifest”, organizat, sâmbătă-seară, în Piața Victoriei din București. Potrivit ”Corupția Ucide”, una dintre organizațiile care au pregătit manifestația, mii de semnatari s-au alăturat ”Manifestului pentru Europa”...
Grecii mențin măsura testării la graniță, pentru toți turiștii care călătoresc pe cale terestră, indiferent dacă persoanele sunt, sau nu vaccinate. Atenție însă, procedura testării se va face, la fel ca până acum...
Coadă kilometrică, la Vama Kulata-Promachonas, din cauza măsurii de retestare a turiștilor din zone puternic afectate de coronavirus, care doresc să călătorească în Grecia!
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019