Teodosie rămâne sub control judiciar, a decis, astăzi, instanța Curții de Apel Constanța. Arhiepiscopul Tomisului este cercetat de DNA pentru luare de mită și folosirea cu rea-credință de documente false. Tot astăzi, judecătorii au înlăturat ca temei al măsurii preventive infracțiunea de luare de mită, decizia fiind definitivă. La ieșire din sala de judecată, Teodosie Petrescu a declarat că și-a susținut nevinovăția în fața instanței și a afirmat că pe el, personal, nu îl afectează că este acuzat pe nedrept, dar că Biserica are de suferit. Arhiepiscopul este acuzat de obtinerea ilegala a unor subventii in valoare de 300.000 de euro la ferma din Nazarcea. Fostul director al domeniilor de la Nazarcea sustine că Teodosie a distrus via si livada cu buna stiinta, dar subventiile au fost incasate in continuare, ceea ce este ilegal. Procurorii D.N.A. au dispus luarea măsurii preventive în cazul lui Teodosie în data de 17 octombrie, în dosarul în care acesta este cercetat pentru luare de mită și folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată. Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 2010 – 2016, Teodosie Petrescu, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, împreună cu ceilalți inculpați din dosar, a folosit și prezentat declarații false în relația cu Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură pentru a primi fonduri europene. Într-un alt dosar, arhiepiscopul Tomisului este cercetat pentru luare de mită. Procurorii arată că, în primăvara anului 2016, Teodosie Petrescu a primit 500 de euro de la o persoană, pentru a dispune ”ca persoana în cauză să primească remunerație legală pentru activitatea pe care o desfășura într-o parohie”.
Inițiativa legislativă a USR, care modifică modul în care sunt gestionate ordinele de protecție și supravegherea agresorilor în cazurile de violență domestică, a fost adoptată de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, și merge la promulgare.
Agenția Națională de Administrare Fiscală avertizează asupra unor tentative de fraudă prin mesaje false transmise în numele ANAF. Potrivit unui comunicat al instituției, este vorba de mesaje ce conțin un link ce imită interfața Formularului de Contact al ANAF.
Fostul ministru PSD al Transporturilor, Răzvan Cuc, a scăpat de arestul preventiv, dar a fost plasat în arest la domiciliu, în urma deciziei Tribunalului București. Aceeași decizie a fost luată și în cazul omului de afaceri Cătălin Daniel Bușe.
Peste o tonă de pește și zeci de plase de pescuit monofilament și pentru pescuit industrial, descoperite de agenții de la Rutieră, în Teleorman, într-un autoturism cu numere false! Potrivit comunicatului transmis de IPJ Teleorman, ”polițiștii au observat...
O bătaie într-un bar din Sectorul 4 al Capitalei s-a soldat cu dosar penal și cu plasarea sub control judiciar a combatanților, respectiv patru cetățeni nepalezi. Ei sunt cercetați pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

