Dramă în lumea fotbalului românesc! Camerunezul Patrick Ekeng, jucător la Dinamo, a încetat din viață, vineri seara, în timpul meciului Dinamo-Viitorul. El a căzut secerat pe teren, fără să-l fi atins cineva, în minutul 70, la doar șapte minute după ce intrase pe teren. Fotbalistul a intrat imediat în stop cardio-respirator și a fost transportat în câteva minute la Spitalul Floreasca, unde medicii au încercat zeci de minute să îl resusciteze. În ciuda eforturilor echipei medicale, camerunezul a încetat din viață. Ulterior, medicul Șerban Brădișteanu le-a adus acuze grave celor care au intervenit sâmbătă seară. Potrivit Mediafax, Brădișteanu a declarat, cităm: "S-ar fi putut face totul ca să aibă cele mai mari șanse pentru a fi salvat. În primul rând, o ambulanță care participă la astfel de competiții trebuie să fie superdotată, ca cele SMURD. Trebuia să fi avut și asistenți calificați, medic și aparatura necesară. Dacă aveau la dispoziție un defibrilator, pentru a se afla ce fel de tulburare avea, s-ar fi putut trage o concluzie urgentă. Dacă s-ar fi făcut manevrele de defibrilare în cele 3 minute, șansele lui de supraviețuire ar fi fost maxime. Cele trei minute care au fost pierdute au fost foarte lungi și au diminuat foarte mult șansele de supraviețuire. Au fost cele trei minute pe teren plus drumul până la spital. În total, au fost 6-8 minute. Asta a diminuat drastic posibilitatea de a fi resuscitat. În plus, ambulanța nu a avut personalul care să facă astfel de manevre", am încheiat citatul. Patrick Ekeng avea 26 de ani, era căsătorit și avea o fetiță. Suporterii dinamoviști s-au strâns aseară în fața spitalului și au pus, în semn de omagiu, fulare și tricouri cu simbolurile clubului Dinamo.
Peste o sută de oameni au participat la un eveniment organizat de asociațiile Declic și RESET, în Piața Națiunii din fața Universității de Medicină și Farmacie din Iași. Participanții au ținut un moment de reculegere, în memoria copiilor care au murit...
Ședință de urgență, luni, la Spitalul de Copii ”Sf. Maria” din Iași, unde șase copilași au murit după infectarea cu o bacterie! Sâmbătă a murit și al șaptelea copil infectat cu aceeași bacterie, la Spitalului ”Grigore Alexandrescu” din București...
Sora cea mai mică a fostului lider țărănist și disident anticomunist Corneliu Coposu a încetat din viață pe 7 august, zi de doliu național dedicată fostului președinte Ion Iliescu. Ultima pe linie directă din greu încercata familie Coposu, Steluța Lucia Rodica Coposu...
Toxiinfecție alimentară într-o tabără din județul Bihor. Zeci de persoane au avut nevoie de intervenția cadrelor medicale. Dintre acestea, 19 copii și trei adulți au fost transportați la spital. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Crișana"...
Doliu, în lumea sportului! Campionul mondial la box și campionul la raliuri Mihai Leu a încetat din viață, marți-seară, la vârsta de 56 de ani. El era internat în stare gravă, la Terapie Intensivă, în Institutul Clinic Fundeni. “Cu profundă durere...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

