Judecătoare Veronica Cîrstoiu, de la Curtea de Apel București, și fiul acesteia, Florin Cergan, au fost arestați preventiv pentru 29 de zile, sub acuzația de luare de mită. Potrivit procurorilor, Veronica Cîrstoiu ar fi primit mită în valoare de un milion de euro, pentru a da verdicte favorabile în mai multe dosare. Potrivit r/News, cel care i-ar fi dat milionul de euro judecătoarei este omul de afaceri Dinel Staicu. Banii ar fi fost transmiși prin intermediul fratelui lui Dinel, Marian Staicu, și al avocatului Adriana Dascălu. Scopul mitei ar fi fost anularea condamnării lui Dinel Staicu la șapte ani de închisoare, în dosarul în care era acuzat de fraudarea Băncii Internaționale a Religiilor. Decizia respectivă s-a luat în februarie 2012. Judecãtoarea s-a prezentat la DNA, săptămâna trecută, pentru a studia dosarul în care este cercetată, alături de două colege, pentru abuz în serviciu. Veronica Cîrstoiu este judecător la Secția I Penală a Curții de Apel București și a făcut parte din completul care a decis reducerea cu o săptămână a pedepsei lui Adrian Năstase. Tot ea a făcut opinie separată la decizia de rămânere în arest a primarului orașului Năvodari, Nicolai Matei. Conform declarației de avere afișate pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, la 12 iunie 2012, Veronica Cîrstoiu deținea: 5 terenuri, 2 apartamente în Târgoviște, 2 depozite bancare. Salariul anual al magistratei era de 104.000 lei, adică 23.000 de euro. Învinuiții au fost duși, sâmbătă seară, în arestul Poliției Capitalei. Avocații celor doi au declarat deja recurs împotriva acestei măsuri.
KATIA CICALA CONSTANȚA, avocat: "- Nu dorim să dăm nicio declarație! (...) - Ce au declarat, sunt vinovați?..."
Fost preot în comuna dâmbovițeană Lăculețe, filul judecătoarei Veronica Cîrstoiu, Florin Cergan, a provocat, în anul 2011, un accident rutier în centrul orașului Târgoviște, soldat cu trei morți, un preot, soția și fiul acestuia. Dosarul e însă și acum în faza expertizelor, iar rudele victimelor spun că judecătoarea este cea care ar fi obținut tergiversarea cazului. Mai mult, Florin Cergan ar fi condus cu viteză excesivă un autoturism de lux și ar fi consumat alcool înainte de a se urca la volan. Inițial, fiul judecătoarei nu a recunoscut că se afla la volan, însă, a doua zi, s-a prezentat la Poliție și a mărturisit că el este autorul accidentului.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019