Date companie
 
 
 
 

Klaus Iohannis reacționează în cazul azilelor

RSS Știri
 
 
Data publicării : 11 Iulie 2023
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : Iohannis despre azile
 

Președintele Klaus Iohannis a vorbit pentru prima dată despre centrele de bătrâni, la Vilnius, unde participă la Summitul NATO. Este nevoie de măsuri și sancțiuni, spune șeful statului.

KLAUS IOHANNIS, președintele României

"Chestiunea, cu azilele groazei este una foarte complicată. Cred că e o rușine națională. Și măsurile care vor fi luate trebuie să taie răul de la rădăcină. Este evident că aici sunt mulți vinovați, dar nu toți pot fi încadrați la fel. Sunt unii vinovați direct, cei care au supus la rele tratamente pe bătrânii care acolo și-au căutat liniștea și un tratament uman. E foarte problematic și aceste persoane trebuie identificate și sancționate conform legii."

Șeful statului a precizat că mai sunt și alți vinovați care trebuie să răspundă.

KLAUS IOHANNIS, președintele României

"Cum putem să ne imaginăm că funcționează aceste azile fără ca autoritățile de verificare și control să știe? Trebuie văzut cine a știut și nu a acționat, trebuie tras la răspundere. Și cred că lucrurile vor merge mai departe, fiindcă vinovați sunt toți cei care au știut și nu au făcut nimic, nu au sesizat, nu au intervenit. Și atunci cred că trebuie să fie găsuiți toți vinovați, indiferent că vorbim de o vinovăție în exercițiul funcției sau una politică sau morală. Până când nu vor fi trași la răspundere toți cei care au permis o astfel de grozăvie în România, lucrurile nu vor putea fi îmbunătățite. Deci eu sunt adeptul unei intervenții clare, ferme și hotărâte."

Președintele Klaus Iohannis speră ca toți cei care sunt în poziții înalte să aibă curajul să facă ce trebuie în acest caz.


Klaus Iohannis reacționează în cazul azilelor

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2