Date companie
 
 
 
 

Klaus Iohannis, validat de C.C.R. ca președinte ales al României

RSS Știri
 
 
Data publicării : 21 Noiembrie 2014
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : basescu, presedinte, curtea, constitutionala, validat, zegrean, klaus, iohannis
 

Mandatul de președinte al lui Klaus Iohannis, validat de Curtea Constituțională! Cu această ocazie, Klaus Iohannis a susținut și primul său discurs într-un astfel de cadru festiv.

KLAUS IOHANNIS, președintele ales al României "Este acesta, desigur, un moment festiv. Dar, în același timp, vreau să remarc că acum, după 25 de ani de la Revoluție, se încheie o etapă și iată românii prin votul lot au spus foarte clar: «Stop și de la capăt!»."

La ceremonia festivă a participat și președintele încă în funcție, Traian Băsescu. Acesta i-a spus succesorului său că îi lasă moștenire o țară cu opțiuni de dreapta și că îi mulțumește pentru faptul că o va duce mai departe pe acest drum.

TRAIAN BĂSESCU, președintele României Închei mulțumindu-vă, domnule președinte, pentru un lucru care ținea, de data aceasta, de o problemă personală. N-aș fi vrut ca, la sfârșitul mandatului meu, stânga să domine toate instituțiile statului și scorul pe care l-ați înregistrat - și este meritul dumneavoastră, pentru care vă mulțumesc - scorul din alegeri arată că las moștenire o țară care are opțiuni de dreapta sau de centru-dreapta."

Președintele ales, Klaus Iohannis s-a angajata că va fi un șef de stat care respectă Constituția.

KLAUS IOHANNIS, președintele ales al României "Vreau să vă spun cu toată ferminatea, astăzi, aici, că voi fi președintele care respectă Constituția în litera și spiritul ei."

Președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a declarat că nu au fost înregistrate nereguli în procesul de numărare a voturilor pentru alegerea președintelui.

AUGUSTIN ZEGREAN, președinte, Curtea Constituțională a României "Am verificat ieri toate dosarele, totul este în regulă, s-au verificat toate procesele verbale întocmite de B.E.C., B.E.J. și așa mai departe și nu s-a găsit nimic semnificativ care să schimbe situația stabilită de B.E.C.."

Potrivit Constituției, mandatul Președintelui este de 5 ani și se încheie în momentul în care președintele nou ales depune jurământul. Klaus Iohannis este cel de al patrulea președinte al României de după Revoluția din 1990. Primul mandat al lui Ion Iliescu, cel din 1990, a durat doi ani. În 1992, Ion Iliescu a primit un nou mandat, de data aceasta de 4 ani, în baza noii Constituții. Emil Constantinescu a condus România între 1996 și 2000, fiind urmat de același Ion Iliescu între 2000 și 2004. I-a urmat Traian Băsescu, un președinte longeviv, cu două mandate consecutive de câte cinci ani, din decembrie 2004 și până acum. Președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a precizat că noul șef al statului, Klaus Iohannis, va fi instalat în funcție, la Palatul Cotroceni, în 21 decembrie.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Fiscul pierde lupta pentru sechestru ( 22 Ianuarie 2026 )

    Fostul președinte Klaus Iohannis scapă de amenințarea sechestrului. Curtea de Apel Alba Iulia a respins definitiv, joi, cererea de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor familiei Iohannis. Tribunalul Sibiu respinsese, anterior, cererea...

  • Impozite majorate, reacția președintelui ( 7 Ianuarie 2026 )

    Aflat la Paris, pentru o reuniune privind viitorul Ucrainei, președintele Nicușor Dan a abordat și problema taxelor locale, în fața jurnaliștilor români. Șeful statului a afirmat că nu și-ar fi dorit să crească sumele de plată, dar aceasta este ”o chestiune care ține de Guvern”. El a adăugat că este vorba, totuși, de taxe care, în condițiile inflației din ultimii ani, nu au mai crescut.

  • Situația din justiție, gravă ( 21 Decembrie 2025 )

    Declarație incendiară a președintelui Nicușor Dan, duminică, la Palatul Cotroceni, privind situația din sistemul de justiție! În esență, concluzia sesizărilor primite din partea magistraților arată că există o categorie de magistrați, membri ai CSM-ului...

  • Rapperul american Wiz Khalifa, condamnat la închisoare în România ( 19 Decembrie 2025 )

    Rapperul american Wiz Khalifa, cel care, în iulie 2024, și-a aprins o țigară cu cannabis pe scenă, la un festival organizat la Costinești, a fost condamnat definitiv, de Curtea de Apel Constanța, la nouă luni de închisoare cu executare, pentru deținere de droguri de risc.

  • Tsunami în justiția românească ( 11 Decembrie 2025 )

    În premieră, Curtea de Apel București a organizat, joi, o conferință extraordinară de presă, prezidată de șefa instituției, Liana Arsenie, în care au fost abordate situațiile grave prezentate în documentarul Recorder, ”Justiție capturată”.

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2