Caz înfiorător, într-un comună din județul Iași! Cadavrul tranșat al unei pensionare a fost găsit la groapa de gunoi de la marginea localității. Capul, mâinile și corpul se aflau într-o pungă de plastic. Principalul suspect este nepotul victimei.
VOX "Într-o pătură, era pusă și amestecată acolo. Atunci, ne-am speriat, am sunat la politie, la 112. Ne-au chemat iar, ca să recunoaștem cadavrul și l-am recunoscut."
CARMINA PASCAL, prim-procuror, Parchetul Iasi " Victima nu a fost ucisă în locul în care a fost găsit cadavrul.A fost un act de violență spontan."
Vecinii femeii ucise sunt șocați de cruzimea criminalului.
VOX "M-am cutremurat, mi s-a făcut pielea de găina."
VOX "Beie și el, beie și ea, amândoi beu. Când am auzit, a început să mă doară la inimă."
VOX "De bețivi, îi știu, că erau bețivi. Se băteau între ei."
AMBIANTA "Dumneavoastră ați omorât-o? Nu, doamnă. Dar cine? Nu știu!"
Polițiștii au găsit picioarele femeii în casa nepotului pensionarei. Pe numele acestui, procurorii au solicitat mandat de arestarea preventivă pentru 29 de zile. Inițial, oamenii legii l-au audiat pe concubinul pensionarei, dar, într-un final, acesta a fost lăsat să plece acasă.
Explozia unei butelii, produsă într-un bloc din Aleșd, s-a soldat cu rănirea gravă a unei femei și prăbușirea unui balcon. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Pompierii au fost alertați marți-seară, la ora 22:50. La sosire...
Caz șocant, în județul Caraș-Severin! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Un bărbat a observat o femeie căzută la pământ în grădina casei și a sunat la 112. Femeia în vârstă, care avea urme vizibile de violență pe corp...
Incendiu cu o victimă, la o pensiune din Gura Humorului! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Pompierii au fost alertați duminică-dimineață, în jurul orei 05:00, că arde mansarda unei unități de alimentație...
Momente dificile în localitatea Siliștea, județul Constanța, grav inundată în urma ploilor torențiale! O femeie în vârstă a fost la un pas să fie surprinsă de viitură, în propria casă.
Incendiu cu o victimă, miercuri-dimineață, în județul Vaslui! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Un bărbat, în vârstă de 39 de ani, a decedat în urma incendiului care i-a cuprins casa, în localitatea Puiești.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

