Cum se obține excelența în administrație? Am aflat de la doi primari care au avut rezultate remarcabile în comunele lor. Valentin Vrabie, edilul comunei Peștera, județul Constanța și Gheorghe Damian, din Ciugud, județul Alba, au explicat la Miezul Problemei că organizarea și munca fără a aștepta imediat o recompensă materială sunt doar două din punctele cheie pentru a aduce mai apoi prosperitate.
VALENTIN VRABIE, primar, comuna Peștera: "Sunt primar doar de 8 ani, dar acum 8 ani aveam 320 de asistați social, 10% din populație, la ora aceasta nu mai avem. Șomeri, într-un proces covârșitor, la ora aceasta nu mai avem șomeri iar abandonul școlar era de 80%, acum este zero."
Secretul constă în a promite puțin și a face mult.
GHEORGHE DAMIAN, primar, comuna Ciugud: "Orice primar ar trebui să ridice încrederea între el și contribuabil la rang de virtute. Increderea asta nu se câștigă în campania electorală, se cîștigă promițând foarte puțin și făcând foarte mult. Nu poți să vii să le spui oamenilor orice, că dacă le spuneam că în 2016 veți avea 30 de km de drum asfaltat pentru că atât avem acum, era o utopie. După ce au venit fondurile europene, am făcut un pas spre normalitate și asta se poate întâmpla oriunde."
Problemele economice, sociale sau politice sunt dezbătute de Elena Oprea și invitații săi, în cadrul emisiunii Miezul Problemei, în fiecare joi, de la ora 21.15 și vineri de la ora 17.15.
Conștient de problemele bucureștenilor în timpul sezonului rece, Ciprian Ciucu prevede o redimensionare a rețelei de termoficare, pentru a avea apă caldă și căldură.
Președintele Nicușor Dan a participat la evenimentul de lansare a candidaturii lui Cătălin Drulă pentru alegerile de la primăria Capitalei din 7 decembrie. Totul s-a desfășurat în prezența a 400 de membri și simpatizanți USR. Șeful statului a fost primit cu aplauze de membrii USR. Nicușor Dan a transmis un mesaj de sprijin pentru Drulă și a vorbit despre direcțiile pe care trebuie să le urmeze administrația bucureșteană.
Începe lupta pentru Primăria Capitalei. Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu a transmis pe Facebook că decizia de a candida la Primaria Generală a Bucureștiului nu a fost una ușoară, dar că este momentul „să ducă Bucureștiul la alt nivel”.
Peste 5.000 de sindicaliști din administrația publică au ieșit în stradă, în Capitală, nemulțumiți că măsurile anunțate de Executiv vor duce la un blocaj generalizat în acest sector de activitate.
Noi calcule pentru Primăria Capitalei! Sebastian Burduja, președintele PNL București, a transmis pe pagina sa de Facebook că dorește un primar general care să țină direcția corectă, către Vest, nu către Est, pentru București și pentru România.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

