Legea amnistiei și grațierii, amânatã pânã la 1 februarie 2014! Este decizia luatã luni, dupã întâlnirea de la Guvern dintre premierul Victor Ponta, ministrul Justiției, Robert Cazanciuc și șeful Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea.
VALERIU ZGONEA, președinte, Camera Deputaților "Nu o mai dezbatem mâine o și o trimitem la comisii."
Potrivit proiectului, amnistierea nu se aplică la infracțiuni precum luare și dare de mită, deturnare de fonduri, omor, vătamare corporală gravă, tortură, evadare, proxenetism, iar grațierea unor pedepse de până la 6 ani nu se aplică și minorilor internați în centre de reeducare. În ceea ce privește noul Cod Penal, Puterea vrea să meargă mai departe cu modificãrile cuprinse în actul normativ.
VALERIU ZGONEA, președinte, Camera Deputaților "Noi îi dăm drumul acestui Cod Penal și dorim ca senatorii, deputați și președintele să aibă un capitol separat și să fie sancționați mai dur, pentru că au responsabilitați mai mari."
Legea de modificare a Codului Penal are ca efect scoaterea președintelui, parlamentarilor, miniștrilor și primarilor din categoria funcționarilor publici. Asta înseamnă că demnitarii sau șeful statului nu vor mai putea fi anchetați de D.N.A. sau Parchet pentru conflict de interese sau abuz în serviciu.
Judecătorii Curții Constituționale a României au amânat pentru 18 februarie decizia pe pensiile de serviciu ale magistraților. Este a cincea amânare a CCR în acest controversat dosar.
Peste o tonă de pește și zeci de plase de pescuit monofilament și pentru pescuit industrial, descoperite de agenții de la Rutieră, în Teleorman, într-un autoturism cu numere false! Potrivit comunicatului transmis de IPJ Teleorman, ”polițiștii au observat...
Sancțiuni aplicate de jandarmi, în cazul derapajelor consemnate la ”protestul împotriva Legii Vexler”! Jandarmeria a întocmit un act de sesizare a organelor de urmărire penală și a aplicat patru sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.400...
Curtea Constituțională a României a amânat, din nou, decizia privind pensiile speciale. Luni, 29 decembrie, ar putea fi stabilită soarta pensiilor speciale ale magistraților.
În sfârșit, legea ”Nordis” a fost votată, după luni întregi de tergiversări, și merge la promulgare. Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a aprobat, miercuri, cu unanimitate de voturi, legea ”Nordis”, care schimbă regulile din piața imobiliară...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

