Date companie
 
 
 
 

Legea pensiilor, pregătită pentru vot

RSS Știri
 
 
Data publicării : 25 Iunie 2019
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : raport, pensii, lege, vot, Vasilescu, camera, deputatilor, comisii
 

Legea pensiilor, raport de admitere, în comisiile reunite din Parlament! Proiectul Liei Olguța Vasilescu va fi supus votului, miercuri, în Camera Deputaților, care este for decizional. Asta, după ce, săptămâna trecută, propunerea legislativă a fost respinsă la Senat, din cauză că social-democrații nu s-au mobilizat suficient pentrru a asigura un vor favorabil. Fostul ministru al Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a precizat că au fostclarificate aspecte privind plata asigurării sociale de către angajator și, de asemenea, o corelare cu altă lege pentru pensiile de invaliditate. Asta, după ce Curtea Constituțională ceruse clarificări la trei paragrafe, printre care și acela privind obligația plății dărilor către stat pentru bugetul asigurărilor sociale. Aici s-a precizat că, deși trebuie să le plătească angajatul, cel care le colectează și le distribuie mai departe este angajatorul.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • O nouă lege privind violența domestică ( 26 Februarie 2026 )

    Inițiativa legislativă a USR, care modifică modul în care sunt gestionate ordinele de protecție și supravegherea agresorilor în cazurile de violență domestică, a fost adoptată de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, și merge la promulgare.

  • Reforma pensiilor magistraților, deblocată de CCR ( 18 Februarie 2026 )

    În sfârșit, magistrații constituționali au dat undă verde reformei pensiilor magistraților! După cinci amânări, cei nouă judecători din CCR au decis, miercuri, că legea privind pensiile magistraților este constituțională. Decizia este definitivă și general obligatorie. 

  • Reacții după decizia CCR privind legea pensiilor magistraților ( 18 Februarie 2026 )

    Decizia Curții Constituționale privind pensiile magistraților, salutară pentru Guvernul Bolojan! Conform comunicatului transmis de Guvernul României, ”prim-ministrul Ilie Bolojan salută decizia Curții Constituționale...

  • A cincea amânare pentru pensiile magistraților ( 11 Februarie 2026 )

    Judecătorii Curții Constituționale a României au amânat pentru 18 februarie decizia pe pensiile de serviciu ale magistraților. Este a cincea amânare a CCR în acest controversat dosar. 

  • Misiune de corectare a nedreptății privind pensiile militarilor ( 30 Decembrie 2025 )

    Noul ministru al Apărării Naționale, Radu Miruță, este preocupat de inegalitățile care marchează pensiile militarilor. El și-a propus să elimine nedreptățile din interiorul sistemului, în care doi oameni care au avut funcții și activitate similare...

 
 

Informații utile

 

Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

1 USD = 4.2726 RON
0.0073
1 EUR = 4.7627 RON
0.0020
 

Program TV


 

Arhivă video

vezi arhiva video

 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2