Date companie
 
 
 
 

Leonard Orban va conduce Ministerul de Coordonare a Absorbției Fondurilor Europene

RSS Știri
 
 
Data publicării : 13 Septembrie 2011
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : fonduri, coalitie, ministerul, europene, orban, acordul, leonard
 

Leonard Orban a primit acordul coaliției să conducă viitorul minister de Coordonare a Absorbției Fondurilor Europene. Consilierul prezidențial pe probleme de afaceri europene a primit acest post in urma ședinței de marți a Puterii, organizată la Palatul Victoria, in care a prezentat guvernanților si atributiile ministerului. Si asta după ce, luni, Orban a avut o discuție pe această temă cu premierul Emil Boc. Seful Executivului poate acum să depună proiectul de lege prin care se modifică organizarea și funcționarea Executivului, astfel încât să fie aprobat în Parlament. Proiectul va fi aprobat miercuri de Guvern si trimis legislativului spre dezbatere în procedură de urgență. Leonard Orban va fi audiat luni în comisiile de specialitate, iar intrarea sa în cabinetul Boc se va supune marti votului in plen. In principiu, noul minister al Fondurilor Europene se va înființa în octombrie. Instituția va coordona structurile care au legătură cu absorbția banilor comunitari și va fi principala interfață cu Bruxelles, pentru a accelera acest proces.

EMIL BOC, premierul României "Când se schimbã structura Guvernului este nevoie si de votul Parlamentului. De acest lucru vom profita acum, pentru a merge în Parlament sã întãrim absorbtia fondurilor europene."

Brașovean de origine, Leonard Orban are 50 de ani, este economist, iar in perioada 2001-2004 a fost negociator-șef adjunct al României cu Uniunea Europeană. In urmatoarele 5 luni, a ocupat functia de negociator-șef. Din iunie 2006, a fost șeful delegației României pentru negocierea aderării la Spațiul Economic European, iar în intervalul ianuarie 2007- februarie 2010- comisar european pentru multilingvism. Din martie anul trecut este consilier pe probleme de afaceri europene la Cotroceni. Leonard Orban e căsătorit și are un copil.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Graficul reformelor ( 20 Ianuarie 2026 )

    Pachetul de măsuri pentru reforma administrației publice și cel pentru relansare economică ar urma să fie gata până pe 26 ianuarie, iar Guvernul Bolojan își va asuma răspunderea, în Parlamentul României, pe 29 ianuarie. Este concluzia ședinței Biroului Politic...

  • Deepfake cu Raed Arafat, pentru tentativă de fraudă în online ( 30 Decembrie 2025 )

    Un deepfake în care apare șeful DSU, Raed Arafat, a provocat reacția Ministerului Afacerilor Interne. În clipul fals, Raed Arafat apare prezentându-și cazul personal, susținând că ar fi fost bolnav de diabet și s-ar fi vindecat datorită unei presupuse...

  • Consecințe, în criza apei din județele Prahova și Dâmbovița ( 11 Decembrie 2025 )

    Demisii în lanț, în scandalul provocat de criza apei din județele Prahova și Dâmbovița! În urma neregulilor constatate de Corpul de Control de la Ministerul Mediului, directorul general de la Apele Române, Florin Ghiță, și-a dat demisia de onoare...

  • Guvernarea, prizoniera Coaliției ( 6 Octombrie 2025 )

    Atitudinea partidelor din actuala coaliție de guvernare, criticată dur de către fostul președinte Traian Băsescu! ”Ce se întâmplă cu partidele astea este comic. Am inventat o nouă instituție, care se numește Coaliția, care coaliție a pus un guvern...

  • Sprijin financiar pentru persoanele cu dizabilități ( 22 Septembrie 2025 )

    Proiectul ”Incluziune socială pentru persoane cu dizabilități prin tehnologii asistive și de acces – TECH ASSIST”, lansat de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități în parteneriat cu Ministerul Muncii...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2