Ministerul Turismului a retras licența Omnia Turism. Potrivit unui comunicat de presă al ministerului se arată că Direcția de Control, alături de ANAF, verifică toate contractele încheiate de touroperator. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor derulează acțiuni de stabilire a respectării prevederilor legale privind protecția consumatorilor. Totodată este analizată modalitatea prin care au acționat agențiile de turism în relațiile contractuale cu Omnia Turism, urmând a se stablili dacă acestea au acționat în nume propriu în relația cu clientul sau în baza unui contract de mandat, caz în care responsabilitatea aparține Omnia Turism. La sediul Ministerului Turismului a avut loc sâmbătă o ședință operativă cu privire la identificarea măsurilor de prevenție în situații asemănătoare cu cea generată de agenția Omnia Turism.
ROXANA DUMITRICĂ, reporter ”Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre a declarat, după ședință, că toate agențiile de turism vor trebui să aibă obiect unic de activitate și nu vor mai putea vinde vacanțe decât cu cel mult un an în avans.”
El a precizat că ceea ce s-a întâmplat cu Omnia Turism pare a fi un caz premeditat, deoarece agenția este de mult timp în activitate, funcționa bine, iar turiștii nu au avut probleme. Pentru a aduce argumente în favoarea acestor afirmații, ministrul a declarat că Omnia Turism vânduse în avans 8.300 de pachete turistice, încasările fiind de 7,8 milioane de euro, iar patronul companiei, George Negru s-a sinucis săptămâna trecută tocmai din cauza problemelor financiare.
Ministerul Energiei a înaintat către Guvern un memorandum cu cinci măsuri de reformă a pieței de energie pe termen scurt, în conformitate cu contextul european, directivele Comisiei Europene, recomandările Eurelectric, Agenției pentru...
Ministerul Educației a publicat, marți, rezultatele finale privind sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat, pe pagina web dedicată și în centrele de examen. Conform datelor, examenul de bacalaureat a fost promovat de 8.202 candidați...
Pierderi financiare masive, prime nejustificate în direcții cu pierderi financiare, fonduri speciale gestionate defectuos și suspiciuni de corupție. Acesta este bilanțul verificărilor efectuate, la Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și, punctual...
Protest al sindicaliștilor din cadrul Federația Columna-Scor, cea mai mare organizație sindicală și reprezentativă din Asistența Socială, joi, la sediul Ministerului Finanțelor! Potrivit reprezentanților federației sindicale, la mișcarea de protest...
Sancțiuni aplicate de ANPC pentru nerespectarea normelor de siguranță alimentară și protecția drepturilor consumatorilor, în căminele pentru vârstnici și persoane cu dizabilități! Peste 250 de operatori economici din domeniul...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019