Accesul românilor la tratamente de ultimă generație rămâne un vis frumos. Conform unui sondaj, aproape 60 la sută dintre cetățenii României spun că ar fi dispuși să plătească prețul integral al unor medicamente ieftine, în schimbul compensării unor medicamente scumpe. Lista de medicamente compensate nu a fost, însă, actualizată, din 2008. Prin urmare, de mai bine de cinci ani, 150 de medicamente noi nu sunt incluse pe listã.
ALEXANDRU RAFILA, secretar de stat, Ministerul Sănătății "Introducerea lor necesitã douã lucruri: primul e o procedurã clarã de evaluare, profesional și foarte trasparent. Introducerea unui astfel de medicament pe listã trebuie sã rãspundã unor criterii de beneficiu de eficientã terapeuticã dar pe de altã parte, cea de-a doua problemã se referã la posibilitatea de a finanța introducerea medicamentelor pe listã."
Lipsa banilor împiedică apariția medicamentelor noi pe piața farmaceutică din România. Pacienții care au nevoie de aceste medicamente sunt nevoiți să le cumpere la preț întreg, din străinătate.
VASILE BARBUl, președinte, A.N.P.P. "Este o încãlcare gravã a drepturilor pacienților și expunerea pacientului român la riscul de agravare a bolilor sau chiar riscuri vitale și avem chiar și pierderi economice."
Românii se situează pe ultimul loc, în clasamentul european al accesului la medicamente inovatoare, cu peste 5 ani de așteptare. Speranța de viață a românilor este cea mai micã din Europa, cu mai peste 6 ani în minus, fațã de media din Uniunea Europeanã.
În forma sa actuală, acordul dintre Uniunea Europeană și MERCOSUR riscă să afecteze grav agricultura românească, avertizează Clubul Fermierilor Români. Organizația a transmis Administrației Prezidențiale solicitarea de respingere a acordului...
VIOREL MICULA, președinte ”Dragi români, dragi prieteni, de Ziua Națională a României, vreau să vă vorbesc din inimă și să vă mulțumesc vouă tuturor celor care simțiți românește, oriunde v-ați afla. Azi, nu doar sărbătorim o dată din calendar, ci ne amintim...
Lista medicamentelor compensate este completată cu zeci de medicamente, potrivit prevederilor unui ordin lansat în consultare publică, de Ministerul Sănătății. ”Va permite includerea în listele de medicamente compensate a 35 de medicamente.
Veste bună, pentru pacienții înscriși în programul de tratamente în străinătate! Pe lista de așteptare sunt 43 de dosare, în valoare de circa 13.000.000 de lei. ”În urma unor discuții corecte și transparente cu ministrul Finanțelor, căruia îi mulțumesc...
Cei 51 de pompieri români care au acționat timp de o săptămână în Spania, în sprijinul autorităților locale, pentru stingerea incendiilor de vegetație, au revenit în țară, în noaptea de joi spre vineri, a anunțat Inspectoratul General pentru Situații...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

