Date companie
 
 
 
 

Literatură și credință, la Târgul de Carte Libris din Brașov

RSS Știri
 
 
Data publicării : 31 Martie 2017
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : muzica, brasov, credinta, targ, dezbatere, carte, literatura, Libris, jurnalul, fericirii, necula
 

Dezbateri și recitaluri de muzică, în cadrul Târgului de carte de la Brașov! Sute de participanți au luat parte la o dezbatere despre literatură și credință, care a avut în centru lucrarea “Jurnalul fericirii”, comentată de părintele Constantin Necula. Este vorba despre un volum unic în literatura română, scris de părintele Nicolae Steinhardt, un adevărat testament literar.

NICOLAE BĂCIUȚ, scriitor "E important să cunoaștem, Jurnalul Fericirii este corola unei vieți trăite în demnitate, iar ceea ce a făcut prin jurnalul fericirii e o lecție de învățat, o lecție despr curaj, o lecție despre salvarea prin suferință și prin credință."

Redactat în anii 70, volumul a fost confiscat de Securitate în anul 1972. Până la restituirea sa, trei ani mai târziu, autorul a finalizat o variantă mai amplă, care a fost însă confiscată din nou. Părintele Necula atrage atenția a fost rescris din memorie, cu mici diferențe.

CONSTANTIN NECULA, preot "Este o carte pentru lumea aceasta, se readucem aminte, să reînvățam să citim un scurt tratat de demnitate națională, poate că n-ar fi rău daca am avea pe masa copiilor jurnalul fericirii și pentru a reînvăța limba română și pentru a învăța că, în sine, crucea nu e pe orizontală, ci pe verticală."

Dezbaterile și conferințele pe teme religioase și filosofice, dar și expozițiile de artă vor continua la Târgul Internațional de Carte și Muzică- Libris Brașov până duminică. Național TV este partener media al evenimentului.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Emoții, bucurie și daruri, la Târgul de Crăciun din Oradea ( 21 Decembrie 2025 )

    Magia sărbătorilor de iarnă domină, la Târgul de Crăciun din Oradea! Încă de la momentul deschiderii, pe 28 noiembrie, Piața Unirii atrage ca un magnet vizitatori de toate vârstele, dornici să trăiască bucuria colindelor, să asiste la spectacolele...

  • Magia sărbătorilor de iarnă, la Oradea ( 20 Decembrie 2025 )

    Sărbători de iarnă ca-n povești, la Oradea! Voia bună, colindele, spectacolele muzicale cu artiști îndrăgiți, surprizele plăcute, darurile și bucatele delicioase fac din Târgul de Crăciun organizat în Piața Unirii cel mai atractiv loc din orașul de pe Crișul Repede.

  • Târgul de Crăciun de la Oradea, un loc al bucuriei ( 19 Decembrie 2025 )

    Tradiția nepieritoare a târgului de Crăciun atrage oamenii, indiferent de vârstă, în fiecare an. Târgul de Crăciun de la Oradea este o dovadă că magia sărbătorilor de iarnă este mai presus de toate. În fiecare zi, târgul din centrul Oradiei...

  • Magia Târgului de Crăciun de la Oradea ( 18 Decembrie 2025 )

    O nouă seară magică, la Târgul de Crăciun din Oradea! Copii, adolescenți, părinți și bunici, cu toții s-au bucurat din plin de atmosfera târgului organizat în inima Oradiei, locul în care colindele și surprizele plăcute nu contenesc, iar decorul îndeamnă...

  • Gusturi și gânduri bune, la Oradea ( 17 Decembrie 2025 )

    Spiritul Crăciunului ne aduce pe toți împreună și ne face să ne gândim la ce am făcut, gândit, încercat și gustat bun în acest an. La Oradea, surprizele nu contenesc. Aici poveștile au final fericit și amintirile se creează la Târgul de Crăciun, alături de cei dragi, de familie și de prieteni.

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2