Misiunea pompierilor români detașați în Spania continuă. 51 de pompieri români acționează de câteva zile, alături de pompierii spanioli, pentru limitarea și stingerea incendiilor de vegetație care au afectat comunități întregi, pe teritoriul Spaniei. Conform comunicatului transmis de Departamentul pentru Situații de Urgență, la începutul săptămânii, modulul național specializat în stingerea incendiilor de pădure acționa, deja, în nordul regiunii Ourense. Luni, indicele de risc era la nivelul trei, însemnând ridicat, iar pompierii acționau în condiții dificile de teren, se mai arată în comunicat. Forțele de intervenție acționează sub coordonarea directă a autorităților spaniole, având ca obiectiv principal limitarea extinderii și stingerea focarelor active. În paralel, personalul modulului acționează pentru eliberarea și securizarea căilor de acces, prin degajarea vegetației dense din proximitatea focarelor, facilitând astfel accesul autospecialelor de intervenție spaniole și crearea unor culoare de siguranță. Temperaturile ridicate, umiditatea scăzută și vântul îngreunează operațiunile de limitare și stingere a incendiilor de vegetație active.
În forma sa actuală, acordul dintre Uniunea Europeană și MERCOSUR riscă să afecteze grav agricultura românească, avertizează Clubul Fermierilor Români. Organizația a transmis Administrației Prezidențiale solicitarea de respingere a acordului...
Explozia unei butelii, produsă într-un bloc din Aleșd, s-a soldat cu rănirea gravă a unei femei și prăbușirea unui balcon. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Pompierii au fost alertați marți-seară, la ora 22:50. La sosire...
Sunt în curs de executare lucrări pentru închiderea puțului de gaze din localitatea Sântimreu, județul Bihor. Conform comunicatului transmis de ISU Bihor, procedurile sunt similare celor aplicate la închiderea unei sonde, iar zona este în continuare restricționată.
Gospodării în flăcări, în localitatea Bocșa din județul Caraș-Severin! Echipajele Detașamentului de Pompieri Reșița și pompierii din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Bocșa au intervenit, sâmbătă-dimineață, pentru stingerea...
VIOREL MICULA, președinte ”Dragi români, dragi prieteni, de Ziua Națională a României, vreau să vă vorbesc din inimă și să vă mulțumesc vouă tuturor celor care simțiți românește, oriunde v-ați afla. Azi, nu doar sărbătorim o dată din calendar, ci ne amintim...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

