Date companie
 
 
 
 

Lupta dintre Elena Udrea și Vasile Blaga, pe tapet, în ședința de luni a PDL

RSS Știri
 
 
Data publicării : 18 Februarie 2013
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : basescu, udrea, PDL, sedinta, acuzatii, blaga, lideri, congres
 

Ședință tensionată, luni, în PDL! Liderii democrat-liberali, împărțiți în două tabere, s-au reunit, pentru prima dată după apariția tensiunilor între Vasile Blaga și Elena Udrea. Liderii democrat-liberali au discutat despre organizarea viitorului congres, dar au pus pe tapet și atacurile din interiorul partidului, precum și criticile lansate de președintele Traian Băsescu.

ELENA UDREA, deputat PDL "Domnul Bãsescu era atacat la Convenția din 31 mai, că vinde partidul PSD-ului, de cãtre Petre Roman. Acuma, eu am fost doar în PD în diferitele lui forme, FSN, atunci când s-a rupt de Iliescu și ai lui. Domnia sa știe, cã a fost și la PSD, și la PNL. Domnia sa știe cã nu am vândut partidul niciodată! Așa voi proceda în continuare, fără nicio problemã!"

În ton cu președintele Traian Băsescu, săptămâna trecută, Elena Udrea a criticat dur situația actuală a partidului din care face parte, situație de care îl face responsabil pe actualul lider, Vasile Blaga.

VASILE BLAGA, președinte PDL "Am inceput sa semanam din ce in ce mai mult cu Partidul Social Democrat. Felul in care e vazut azi PDL e acesta: un partid lipsit de speranțã, un partid pe un drum înfundat!"

În ciuda acuzațiilor lansate de Elena Udrea la adresa conducerii partidului, colegii de echipă ai lui Vasile Blaga nu îl părăsesc la greu.

SULFINA BARBU, vicepresedinte PDL "Fac parte din echipa domnului Blaga, având în vedere cã sunt unul dintre sustinatorul moțiunii domniei sale de anul trecut. De atunci, până acum, am fãcut echipă și consider că echipa domnului Blaga poate sã aducă partidul acolo unde trebuie!"

Singurul care pare nepărtinitor în duelul declarațiilor de la vârful PDL, este fostul lider, Emil Boc.

EMIL BOC, primar Cluj-Napoca "Asta e foarte important. Dezbaterile care vor urma, pentru ca vor fi sustinatori de-o parte si de alta, dar sa fie fair-play, intre colegi, care sa stie ca de pe 24 martie, toti vor fi la acceasi masa, sprijinind omul sau echipa care a castigat."

În 23 martie este programat Congresul PDL, în cadrul căruia va fi ales noul președinte al formațiunii.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Titus Corlățean, candidat la șefia PSD ( 11 August 2025 )

    Începe să se contureze competiția pentru șefia Partidului Social Democrat. Liderul interimar al social-democraților, Sorin Grindeanu, are un contracandidat în persoana senatorului Titus Corlățean, care și-a anunțat dorința de a candida pentru...

  • PSD și USR, dispută pe funeralii ( 6 August 2025 )

    Refuzul USR de a accepta organizarea funeraliilor de stat pentru fostul președinte Ion Iliescu pune pe jar Coaliția. Ședința Coaliției, care avea pe agendă al doilea pachet de măsuri de austeritate, a fost suspendată, miercuri, din cauza absenței...

  • Mesajul liderului PNL ( 13 Iulie 2025 )

    Proaspăt ales la șefia Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan promite acțiuni concrete, profesionalism și reconstrucția dreptei românești. După încheierea lucrărilor Congresului PNL, noul lider liberal a postat un mesaj pe Facebook. ”Pentru mine este...

  • Decizia de liberare condiționată a Elenei Udrea, contestată ( 2 Iulie 2025 )

    Direcția Națională Anticorupție a contestat, miercuri, decizia Judecătoriei Ploiești de liberare condiționată a Elenei Udrea. Marți, ea a primit vestea privind decizia de liberare condiționată în timp ce se afla internată la Spitalul Județean de Urgență Ploiești...

  • Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, dezvinovățiri și acuzații ( 16 Aprilie 2021 )

    Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, a avut, astăzi, o primă reacție după ce a fost demis de premierul Florin Cîțu. Într-o conferință de presă maraton, Voculescu a lansat numeroase acuzații la...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2