Patru barje sunt pregătite pentru a fi scufundate în Dunăre, în scopul creșterii debitului apei spre Centrala Nuclearelectrică de la Cernavodă. Intervenția era programată pentru miercuri, la ora 14:00, dar a fost amânată, din cauza curenților puternici din locul vizat pentru scufundarea barjelor. Operațiunea este programată în condițiile în care nivelul apelor Dunării ar fi atins, miercuri, un minim istoric de 1.400 de metri cubi/secundă, mai devreme decât se estima anterior. După dislocarea stâncii Pârjoaia, s-a obținut inițial o stabilizare a nivelului apei, mai exact o stopare a scăderii acestuia, iar apoi, o ușoară creștere, cu doi centimetri. Materialul stâncos rezultat din explozie a fost spart cu ajutorul excavatoarelor, iar pietrișul a fost încărcat în barjele destinate scufundării. Conform specialiștilor de la Apele Române, ”operațiunile de intervenție de la fața locului au o complexitate deosebită, scopul final fiind acela de a dirija o parte din debitul Dunării de pe brațul Bala spre Dunărea Veche, mai exact, de a reuși creșterea nivelurilor Dunării cu până la 10-12 centimetri”. Scufundarea celor patru barje implică și riscuri. Printre altele, ar putea crește turbiditatea apei, ceea ce ar ar pune în pericol funcționarea centralei. Totodată, specialiștii se tem de manifestarea fenomenului de înflorire algală, din cauza debitelor foarte scăzute, cumulate cu temperaturi extrem de ridicate. Între timp, acțiunile de dragare pe cursul fluviului continuă. Unitatea 1 de la Cernavodă a fost oprită în urmă cu câteva zile, din cauza debitului scăzut al Dunării. Oprirea reactorului a provocat o scădere cu 10% a producției interne de energie, în condițiile unui consum ridicat la nivel național, din cauza caniculei. Miza intervențiilor pe Dunăre este menținerea în funcțiune a reactorului 2 al Centralei de la Cernavodă, care asigură circa 20% din producția de energie electrică a României.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

